16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 21:18
No menu items!

Iohannis, după ce a cerut „toleranță zero” față de plagiate: Legile se referă la viitor, nu la trecut

spot_img

Președintele Klaus Iohannis face precizări clare în scandalul plagiatelor care au zguduit scena politică din România. După demisia lui Cîmpeanu, Iohannis spune că vrea ca astfel de discuții să nu mai existe și vine și cu o soluție concretă.

„Trebuie să spun clar că anumite prevederi din proiectele existente trebuie îmbunătăţite. Asta nu înseamnă că legile trebuie retrase pentru că nici nu au fost înaintate. Noul ministru Deca va vedea aceste proiecte şi va discuta cu experţii. Anumite prevederi legate de integritate şi etică pot fi îmbunătăţite”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat, joi la Praga, despre criticile aduse la proiectele de modificare a legilor Educaţiei elaborate de fostul ministru Sorin Cîmpeanu.

Șeful statului a explicat că aceste legi se referă la viitor, nu la trecut și că își dorește niște legi care nu mai permit apariția plagiatelor în diferite lucrări de specialitate. 

„Ceea ce am spus despre toleranţă zero pentru plagiat, aceste legi nu se referă la trecut, ci la viitor. Îmi doresc legi care pe viitor să nu mai permită apariţia plagiatelor. Dacă cineva doreşte să obţină doctoratul, atunci acea lucrare trebuie verificată cu soft antiplagiat, înainte de a se acorda titlul de doctor. Noile legi se referă la ce se întâmplă de acum încolo, nu la ce s-a întâmplat acum 10-20 de ani sau 40. Doresc să avem legi care nu permit aparaţia unor lucruri plagiate”, a mai precizat Iohannis.

                                                                                                               Adina Silav