20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 16:33
No menu items!

Iohannis și Ponta, mesaje pentru aviatori pe Facebook

spot_img

Președintele și premierul au postat pe conturile lor de pe rețeaua de socializare mesaje de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene

miting_aviatie

Aviația este pregătită astăzi să facă față cu succes provocărilor impuse de statutul României de țară membră a NATO și a UE, iar rezultatele obținute sunt unanim apreciate și recunoscute, afirmă președintele Klaus Iohannis, luni, într-un mesaj pe Facebook.

Sărbătorim astăzi Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu praznicul Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul spiritual și ocrotitorul aviatorilor. Cinstirea eroilor aerului care, în anii celor două conflagrații mondiale s-au jertfit pentru apărarea independenței și suveranității României, este semnul nostru de respect pentru înaintași, dar și o garanție a angajării noastre responsabile față de viitor. Aviația română este pregătită astăzi să facă față cu succes provocărilor impuse de statutul României de țară membră a NATO și a UE, iar rezultatele obținute sunt unanim apreciate și recunoscute.

Klaus Iohannis
președintele României, postare pe Facebook

Șeful statului a adaugat că „la baza succeselor pe care aviatorii le-au obținut de-a lungul timpului au stat atât dragostea și devotamentul față de profesia aleasă, cât și eforturile susținute pentru reformarea și modernizarea Forțelor Aeriene„.

Mult succes în îndeplinirea misiunilor nobile de apărare a cerului patriei!„, a conchis Klaus Iohannis.

La rândul lui, premierul Victor Ponta a arătat, în mesajul său de pe Facebook, că realizările aviatorilor români sunt apreciate în întreaga lume și au ajutat România să fie o țară respectată și de încredere, mândră de tot ce au făcut eroii aerului în ultima sută de ani.

Deși majoritatea evenimentelor festive de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene au fost organizate în weekend (în avans cu o zi), vreau să le mulțumesc astăzi aviatorilor români pentru dăruirea de care dau dovadă, pentru că își fac datoria față de țară și față de aliații noștri din NATO și ne țin în siguranță! Realizările lor (operațiuni militare, dar și civile, de transport, de salvare) sunt apreciate în întreaga lume și au ajutat România să fie o țară respectată și de încredere, mândră de tot ce au făcut eroii aerului în ultima sută de ani.

Victor Ponta
premier, postare pe Facebook

Potrivit premierului, „Forțele Aeriene Române se bucură astăzi de un buget mai mare, de echipamente moderne – demne de nivelul înalt de pregătire al specialiștilor din aviație”. „Cred că alături de felicitări trebuie să existe întotdeauna și un sprijin concret!”, a subliniat Victor Ponta.

Premierul are și o remarcă legată de experiența sa ca pasager al unui zbor cu un avion de luptă F16. „Și mai am o mărturisire – de când am avut oportunitatea anul trecut să zbor ca pasager într-un avion de luptă F16 am rămas cu o convingere fermă: piloții români sunt printre cei mai curajoși oameni pe care îi cunosc!„, a conchis premierul.

R.D.