20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:07
No menu items!

Ioan Ghişe candidează la europarlamentare

spot_img

Ioan Ghise PPE

Senatorul PNL Ioan Ghişe vrea să plece, în vara lui 2014, la Bruxelles. El a decis să candideze pentru un loc de eurodeputat. După şase mandate de demnitar- de două ori deputat, de două ori primar al Braşovului şi de două ori senator -, liberalul consideră că a venit timpul să lucreze în Parlamentul European, mai ales că, spune el, de acolo se pot face mult mai multe lucruri pentru România.

„Cred că pot să-mi aduc o contribuţie importantă pentru ţara noastră, în special pentru suveranitatea poporului român. Când spun asta mă gândesc la multiplele forme de suveranitate, fie reprezentativă, fie prin referendum. Spun aşa pentru că anul trecut, ceea ce s-a petrecut, a fost un abuz al preşedintelui Comisiei Europene faţă de respectarea dreptului suveran al poporului român de a demite un preşedinte care a lucrat împotriva cetăţenilor români şi intereselor naţionale. Vorbesc limbile franceză şi engleză, am experienţă cu instituţiile europene încă de pe timpul primului mandat din ’92 – ‘96 dar şi ca primar al Braşovului, reprezentant la Congresul puterilor regionale si locale din Europa, și apoi am lucrat ca senator si deputat în comisiile de afaceri europene. Cred că o candidatură împlinită printr-un mandat de europarlamentar este un apogeu al unei cariere politice”, a declarat senatorul Ioan Ghişe pentru Sursa Zilei.

Liberalul consideră că europarlamentarii români aflaţi deja la Bruxelles ar fi putut face mai mult pentru România.

Mă refer la referendumul de anul trecut, când a fost un moment prin care s-a demonstrat că este posibil ca în Europa anului 2012, un stat membru să se afle în situaţia în care, printr-un dictat, acele celebre 11 puncte, preşedintele Comisiei Europene, în lipsa oricărui vot în PE, să impună guvernului român câteva decizii care nu ţineau cont de realitatea din ţară, şi anume votul cetăţenilor români. Şi cred că parlamentarii români puteau face mai mult. Dacă ei ar fi avut o atitudine clară în PE, prin care să explice realităţile interne, poate că şi atitudinea preşedintelui Comisiei Europene ar fi fost alta.

Ioan Ghișe

senator PNL

Ioan Ghişe va discuta pe acest subiect cu liderul PNL, Crin Antonescu, având în vedere faptul că preşedintele partidului este cel care propune pe liste candidaţii. După calculele sale, primele şase poziţii de pe listă sunt eligibile, următoarele două fiind discutabile, ţinând cont și de scorul partidului.

Nicoleta Vera