Investigație a Consiliului Concurenței la principalele firme de asigurări

Investigația pe piața asigurărilor va dura 1 an și jumătate – doi ani

CONSILIUL_CONCURENTEI

Consiliul Concurenței a declanșat, din oficiu, o investigație privind posibila încălcare a regulilor naționale și comunitare de concurență de către Media Xprimm, UNSAR, societățile de asigurare membre UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România – n.r.), precum și alte societăți de asigurare, potrivit unui comunicat al autorității române de concurență remis luni.

Momentan, nu am constatat nereguli, abia am deschis investigația. S-au făcut inspecții inopinate la sediul principalelor companii și, pe baza mandatului judecătoresc, am ridicat o serie de documente. Va fi o investigație de durată. Ne așteptăm să dureze un an jumătate – doi. Aceasta este durata unei investigații în domeniul Concurenței. Suspiciunea este că, prin intermediul UNSAR, avea loc un schimb de informații comerciale sensibile: date comerciale recente privind vânzările, tarifele, produsele vândute, clienții cărora le-au fost vândute. Genul acesta de informații, circulând între concurenți, permite estimarea strategiei pe care o firmă o va avea și, în felul acesta, companiile își pot coordona comportamentul, reducând presiunea concurențială, presiunea pe care o au ele de a oferi produse cât mai atractive și la prețuri cât mai mici către clienții lor.

Bogdan Chirițoiu
președintele Consiliului Concurenței

Chirițoiu a subliniat că sancțiunile se pot ridica la 10% din cifra de afaceri pe anul anterior. “În cazul firmelor de asigurări, vorbim de maximum 10% de primele încasate de ele în anul anterior și minimum 0,5%”, a precizat președintele Consiliului Concurenței.

Acesta a adăugat că, în ceea ce privește Media Xprimm, se suspectează că “prin produsele care erau oferite de această companie, nu cele date fără plată, ci cele vândute pe bază de abonament” se distribuiau “aceste informații sensibile, care permiteau coordonarea comportamentului pe piață”. “Exista un mecanism prin care unii aflau mai devreme informațiile”, a mai spus Chirițoiu.

Durata medie a investigațiilor este de 1 an jumătate – doi, începând din această lună. Am ridicat o serie de documente. În cazul în care echipa de investigație crede că sunt dovezi suficiente, va avea loc o procedură numită audiere, care seamănă cumva cu un proces. Toate companiile vor primi raportul pe investigație, vor avea minim o lună la dispoziție ca să îl studieze, să răspundă acuzațiilor aduse – după care vor veni în fața mea și a colegilor mei din plenul Consiliului Concurenței – și va avea loc o audiere. După aceasta, urmează ca plenul, adică eu și colegii mei să luăm decizia dacă îi sancționăm sau nu. Decizia noastră, evident, poate fi atacată ulterior în instanță, la Curtea de Apel București și la Înalta Curte de Justiție.

Bogdan Chirițoiu
președintele Consiliului Concurenței

UNSAR: Analiza Consiliului Concurenței va arăta că societățile de asigurare investigate nu au încălcat legislația

Reprezentanții UNSAR au reacționat imediat după remiterea comunicatului de presă de către Consiliul Concurenței. Aceștia au precizat că analiza care va fi realizată de Consiliul Concurenței pe piața asigurărilor va arăta că eventualele îngrijorări avute în vedere la deschiderea procedurii nu reprezintă o încălcare a regulilor de concurență.

UNSAR are încredere că analiza ce va fi realizată de Consiliul Concurenței va arăta că eventualele îngrijorări avute în vedere la deschiderea procedurii nu reprezintă o încălcare a regulilor de concurență. UNSAR va colabora cu toată disponibilitatea cu Consiliul Concurenței în vederea clarificării și înlăturării eventualelor îngrijorări care au stat la baza deschiderii acestei proceduri.

Florentina Almăjanu
director general UNSAR, comunicat de presă

Almăjanu a adăugat că inițierea unei investigații “este modalitatea prin care Consiliul Concurenței analizează situații particulare în legatură cu care consideră că este nevoie de o explicație aprofundată”.

De asemenea, realizarea de inspecții inopinate este o etapă preliminară standard în acțiunea Consiliului Concurenței, care are drept singur scop colectarea rapidă de informații. Deschiderea unei investigații nu are nicio semnificație în ceea ce privește vinovăția vreunei părți sau rezultatul final al procedurii de investigație.

Florentina Almăjanu
director general UNSAR, comunicat de presă

Potrivit directorului general al UNSAR, existența unei încălcări a regulilor de concurență poate fi constatată doar la finalul unei proceduri îndelungate atât în fața autorității de concurență, cat și în fața instanțelor competente, dacă este cazul. “UNSAR susține existența unei concurențe puternice și efective pe piața de asigurări din România, cu respectarea legislației aplicabile”, a mai spus Florentina Almăjanu.

R.D.

NICIUN COMENTARIU