24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:29
No menu items!

Investițiile străine directe au scăzut cu 35% față de primele patru luni ale anului trecut

spot_img

Investițiile străine directe au scăzut cu 35% față de primele patru luni ale anului trecut

Investițiile străine directe în România s-au ridicat, în primele patru luni ale acestui an, la 322 de milioane de euro, cu 35% mai puțin față de perioada similară a anului trecut. În același timp, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un excedent de 54 de milioane de euro.

”Investițiile directe ale nerezidenților în România (date estimate) au totalizat 322 de milioane de euro (față de 494 de milioane de euro în perioada ianuarie-aprilie 2012), din care creditele intragrup au însumat 191 de milioane de euro, iar participațiile la capital – consolidate cu pierderea netă estimată – 131 de milioane de euro”, arată Banca Națională a României (BNR).

În aceeași perioadă, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un excedent de 54 de milioane de euro, comparativ cu un deficit de 1,5 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului trecut.

Principalul motiv este reducerea deficitului balanței comerciale, cu 975 de milioane de euro, și al surplusului înregistrat de balanța serviciilor – 721 de milioane de euro față de un deficit de 130 de milioane de euro.

Datoria externă pe termen mediu și lung a crescut cu peste 2% față de 31 decembrie 2012, la 80,3 miliarde de euro. Datoria externă pe termen scurt a urcat cu 1,7% față de 31 decembrie 2012, la 20,6 miliarde de euro.

Astfel, datoria externă totală a României a ajuns la aproape 101 miliarde de euro, față de aproximativ 99 de miliarde de euro la finalul anului trecut.

În România au intrat, în 2012, peste 200 de milioane de euro din companii offshore sub formă de investiții străine directe (ISD), arată datele Eurostat. Aceeași sumă a ieșit din țară spre Elveția.

Volumul ISD în România din afara UE, anul trecut, s-a ridicat la 300 de milioane de euro, din care 200 de milioane de euro au fost investiții din Statele Unite ale Americii. Alte 200 de milioane de euro au intrat din centre financiare offshore, aflate în state ca Liechtenstein, Andora, Bahamas sau Insulele Virgine.

Criza economică a oprit tendința puternică de creștere a gradului de globalizare financiară, potrivit unui raport publicat de compania de consultanță McKinsey. Elementele principale analizate sunt plafonarea creșterii activelor financiare internaționale și scăderea fluxurilor financiare transfrontaliere.

Acești parametri explică în parte scăderea constantă a investițiilor străine directe (ISD) din ultimii ani, în cazul României. După un record înregistrat în 2008, ISD de 9,5 miliarde de euro, valoarea investițiilor a scăzut treptat: 3,5 miliarde de euro în 2009, 2,2 miliarde în 2010, 1,8 miliarde în 2011 și 1,6 miliarde în 2012.

Cosmina Croitoru