4.4 C
București
marți, 10 decembrie 2024 - 9:14
No menu items!

Invazia arabă, explicată de un medic sirian stabilit în România

spot_img

Un sirian stabilit de peste 30 de ani în România a enunțat o teorie privind afluxul masiv de imigranți din țările arabe lovite de război și, implicit, de efectele economice ale acestuia.

Medicul Hamad al-Essa Talal susține că migrația masivă a musulmanilor are drept cauze interese politico-economice puternice. „Miza este economică. În coasta Siriei s-a descoperit un bazin imens de gaz. Turcii i-au propus lui Assad să facă un gazoduct să ajungă până la europeni. Rușilor nu le convine să piardă controlul asupra gazului, pentru că e o armă strategică și o armă militară. Apoi, rușii mai au o cauză pentru care nu vor să scape regimul Assad din mână. În Siria este singura bază militară rusă din Marea Mediterană. Alta nu au. Americanii vor să-i înlăture de acolo. Siria este punct de legătură. Iranul are foarte multă influență în Irak, care are graniță vecină cu Siria. Iar prin Siria trece la Liban, la Hezbollah. Arabia Saudită nu vrea ca iranienii, care-s șiiți, să-și extindă zona de influență. Și atunci sprijină, chipurile, revoluția”, a spus sirianul stabilit în Bacău Hamad al-Essa Talal, pentru bacauinfo.ro.

Medicul sirian crede că cei mai mulț imigranți pleacă din țările lor pentru că nu mai au ce să facă acolo. „Eu cred că sunt refugiați. Nu cunosc structura, nu-i cunosc pe toți, dar marea majoritate cred că sunt refugiați, pentru că războiul din Siria, care durează de 4 ani, a dislocat vreo 14 milioane de sirieni. Vreo 8 sunt în țările din jur: Turcia, Irak, Iordania și Liban… ăia săraci, care nu au avut decât să fugă de moarte și de bombele lui Assad. Restul, așa-zișii imigranți care au venit în Europa, sunt din pătura de mijloc: doctori, avocați, IT-iști, care au acumulat niște bani, au văzut că nu se rezolva situația și caută un trai mai bun. Sunt oameni care gândesc și știu ce vor. Un avocat ce să facă? Un medic să vină să ia 200 de euro aici, în România? Ținta lor este o țară unde sunt plătiți mai bine. Și eu dacă eram, și dumneavoastră dacă erați, dacă tot ați plecat din țară, din glie, căutați o țară în care să fiți plătiți mai bine, să îi puteți ajuta și pe cei de acasă. Cred că acum cineva manipulează. Ei, de la primele zile ale războiului au fost emigranți, au fugit”, a spua medicul în interviul acordat presei locale.

Sirianul susține că cei mai mulți trăiesc alături de creștini în țările lor de origine și sunt, în majoritatea lor, creștini. Medicul consideră că vina principală oo au americanii, pe care îi și acuză de „manipulare ordinară”.

Americanii, dacă ar fi vrut, în trei minute l-ar fi înlăturat pe Assad, cum au făcut cu Gaddafi. Americanii nu au democratizat nici Afganistanul, nici Irakul și nici Vietnamul. Ei folosesc acest cuvânt pentru creduli. Or sa vină să-ți ia resursele. Democrația nu se face cu bombe. Dacă se vrea o soluție, se găsește. Se adunau toți factorii de decizie și în trei zile se găsea o soluție. Sub ONU se fac alegeri anticipate libere. Assad ce a făcut? A fugărit 16 milioane afară. Acum, dacă face alegeri, are doar adepții lui. El ce face acum? Aduce din Iran și Liban oameni și, în orașele distruse, le face buletine și repopulează. A distrus, construiește alte case, ca să șteargă orice urmă, și aduce o altă populație pentru o schimbare demografică. Așa își asigură susținere. Eu cred că 99% vor să se întoarcă. Dacă ar fi vrut să plece definitiv, nu stăteau patru ani ca să plece. Au tot sperat că se va găsi o soluție. Americanii au pornit această revoluție, când au spus că îi sprijină. Oamenii s-au lăsat păcăliți. Au crezut că va fi ca în cazul Libiei sau Tunisiei, unde a fost înlăturat președintele. Uite că nu s-a întâmplat așa. 4 ani au așteptat. Cred că nimeni nu pleacă din țara lui de bine. Când condițiile or să devină favorabile, sper cât mai curând, 90% se vor întoarce. Dar dacă se prelungește criza și cei care stau afară, când nu se vede nicio perspectivă economică pentru a trăi mai demn, și încep să trimită copiii la școală, copiii să se integreze acolo, va fi mai greu să se întoarcă. Dacă în 3-4 ani va fi pace, cred că majoritatea se vor întoarce. Dacă durează mai mult de atât, cred că vor căuta alte soluții

Hamad al-Essa Talal

Olimpia Diaconiuc