Inundaţii grave în Germania şi Cehia. Mii de persoane au fost evacuate

foto: isabellelorelai.wordpress.com
Inundaţii grave în Germania şi Cehia. Mii de persoane au fost evacuate
foto: isabellelorelai.wordpress.com

Mii de persoane şi-au petrecut noaptea în centre de primire de urgenţă în unele regiuni din Germania afectate grav inundaţii, cu predilecție în fosta RDG, informează AFP.

În toată regiunea, mii de voluntari au așezat saci de nisip pentru a întări digurile şi a împiedica producerea inundaţiilor.

Autorităţile locale s-au pregătit pentru ce este mai rău, în timp ce anumite zone ale oraşului vechi sunt deja puternic inundate. Totodată, este asteptată o creştere semnificativă a nivelului apelor fluviului Elba, care a atins deja punctul culminant în mai multe oraşe din nordul ţării, în apropiere de graniţa cu Germania, la 03.00 GMT, joi, potrivit unei companii locale a apelor.

Potrivit unui raport al Ministerului Transporturilor, traficul a fost întrerupt pe Dunăre, în zone ale fluviilor Elba şi Rin, precum şi Neckar, Main şi Weser, iar din cauza creşterii nivelului apelor 500 de nave sunt blocate.

În Republica Cehă ar putea urma o perioadă de uşoară ameliorare, după cinci zile de creştere a nivelului apelor care a cauzat moartea a cel puţin opt persoane. Cinci persoane sunt în continuare date dispărute joi, alte 20.000 au fost evacuate, au anunţat echipele de salvare. Totodată, mii de locuinţe au rămas fără electricitate, gaz şi apă potabilă.

La Usti nad Labem, la aproximativ 30 kilometri sud de graniţa germană, apa a trecut miercuri de barierele speciale de protecţie. În urma evacuărilor în această regiune, 11.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele.

Premierul ungar Viktor Orban a atenționat că există nouă zone cu risc de inundaţii pe Dunăre în Ungaria, acestea fiind localitatea Mecser şi împrejurimile; oraşul Komarom şi împrejurimile; Esztergom, Szentendre, Kisoroszi, Budapesta şi Dunaujvaros, precum şi Almasfuzito. Potrivit celor mai recente estimări, fluviul va atinge luni, la Budapesta, un nivel record, informează MTI.

C.I.

NICIUN COMENTARIU