14 C
București
duminică, 28 noiembrie 2021 - 17:13
No menu items!

Internările la Maternitatea Polizu, restricţionate până luni

spot_img

Măsura a fost luată după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, o gravidă în vârstă de 17 ani a fost depistată cu varicelă

Maternitatea_Polizu

Internările la Maternitatea Polizu au fost restricţionate până luni, fiind acceptate doar urgenţele, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, o gravidă în vârstă de 17 ani a fost depistată cu varicelă. 

Am restricţionat internările pentru normoponderali şi prematuri, dar nu sunt refuzate urgenţele medicale, drept dovadă că zilnic au fost naşteri. Dar, potrivit uzanţelor medicale, în astfel de cazuri este necesară o perioadă în care nu se mai fac internări“, a explicat pentru MEDIAFAX Nicolae Suciu, managerul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului (IOMC) în subordinea căruia se află şi Maternitatea Polizu.

Sâmbăta trecută, o gravidă în vârstă de 17 ani a fost depistată cu varicelă.

De atunci, conducerea unităţii sanitare a luat toate măsurile igienico-sanitare care se impuhn în astfel de cazuri pentru a evita transmiterea bolii, a explicat Nicolae Suciu, precizând că, începând de luni, vor fi reluate toate internările.

R.D.