12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 2:51
No menu items!

Interimarul Mircea Pop a început să împartă cu dedicație contracte de „plombare” a șoselelor

spot_img

Interimarul Mircea Pop

Italienii de la Astaldi – companie abonată la robinetul cu bani publici ai Companiei Naţionale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR)  – şi regele asfaltului Theodor Berna, patronul Teloxim Con, fosta firmă Tehnologica Radion, au primit contracte de plombare a drumurilor naţionale în valoate totală de aproape 15 milioane de euro.

Societatea Diferit, firmă „cu lipici” la contractele de deszăpezire şi întreţinere a şoselelor, a câştigat și ea şase contracte de plombare a drumurilor naționale, în valoare de aproximativ 15,5 milioane de euro. Şi controversatul om de afaceri, Ilie Carabulea, prin firma Comtram, se va ocupa de întreţinerea unor şosele pentru aproximativ doua milioane de euro.

CNADNR, condusă de veșnicul interimar Mircea Pop a bătut în cuie nu mai puțin de 17 contracte-cadru de întreţinere curentă pe timp de vară a drumurilor naţionale 2013 – 2014.

Astfel, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a parafat patru contracte în valoare totală de aproximativ 33 milioane de lei. Firmele Comtram, Diferit şi asocierea Multipland&ING Service se vor ocupa de plombarea autostrăzii de centură Sibiu si a drumurilor naţionale din judeţele Sibiu, Mureş-Covasna.

Surprinzător, patronul Multipland  este Bartok Sandor, consilier local în localitatea Sânzieni, județul Harghita.

Și Secţia de Drumuri Naţionale  Sibiu a încheiat contracte de 4,8 milioane de lei fără TVA, doar cu firma Comtram, controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea. Alte contracte: SDN Târgu Mureş – Multipland&Ing Service-14,9 milioane de lei și SDN Sf. Gheorghe- Diferit SRL – 10,1 milioane de lei (sursa: e-licitatie.ro).

 Cele mai „grase” contracte au fost încheiate însă de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj. Fericitul câștigător al celor mai multe contracte este Nicolae Petri, patronul Diferit SRL.  În ultimii ani, firma Diferit a câștigat aproape toate contracte de întreținere a drumurilor naționale din județul Cluj și din județele învecinate.

Unul dintre cele mai profitabile astfel de contracte pentru firma Diferit a fost cel pentru deszăpezirea drumurilor naționale din județul Cluj. Iarna trecută, firma Diferit a deszăpezit drumurile nationale din județul Cluj cu utilajele din bazele DRDP Cluj.

Valoarea totala a contractelor încheiate de oficialii DRDP Cluj se ridică la aproximativ 83 milioane de lei, potrivit e-licitatie.ro.

  • Autostrada Campia Turzii Gilau-Diferit SRL-5,4 milioane de lei
  • SDN Cluj-Diferit SRL-25 milioane de lei
  • SDN Bistrita-Construct Perom-13,8 milioane de lei
  • SDN Alba-Diferit SRL- 20 milioane de lei
  • SDN Satu Mare-Andabel Trans&Drum Inserv-11,1 milioane de lei
  • SDN Baia Mare-Diferit SRL-3,3 milioane de lei
  • SDN Zalau-Diferit SRL-4 milioane de lei

La DRDP Constanța asocierea Max Boegl&Astaldi și Teloxim Con, păstorită de Theodor Berna, au câștigat câte două contracte de întreținere a drumurilor naționale, în perioada 2013-2014. Valoarea celor patru contracte de întreținere este de aproximativ 52 milioane de lei.

  • Autostrada A2 SDN Calarasi-asocierea Max Boegl&Astaldi-21 milioane de lei
  • Autostrada A2 + A4 SDN Constanta – asocierea Max Boegl&Astaldi- 12 milioane de lei
  • S.D.N. Constanta – Teloxim Con-11,2 milioane de lei
  • SDN Tulcea-Teloxim Con-7,8 milioane de lei

Oficialii DRDP Craiova au parafat numai două contracte de întreținere curentă pe timp de vară a drumurilor naționale, valoarea acestora fiind de aproximativ 11 milioane de lei, potrivit site-ului e-licitatie.ro

  •  SDN Craiova-Teloxin Con -4,7 milioane de lei
  • SDN Slatina-Teloxin Con-6,2 milioane de lei

Andrei Tudor