6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 7:56
No menu items!

Întâlnire fără rezultat Ponta – Antonescu pe tema comisiei parlamentare privind terenul Ioanei Băsescu

spot_img

Antonescu_Ponta_SZ

  • UPDATE

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu au ajuns „încă” la un acord în ceea ce priveşte comisia legată de „cazul Călăraşi”, au precizat pentru Sursa Zilei surse politice.

Întâlnirea de la sediul USL, la care au luat parte lideri PSD şi PNL, a durat aproximativ o oră.

Victor Ponta, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea au plecat de la sediul USL fără a face declaraţii presei, în timp ce Crin Antonescu şi Daniel Chițoiu au mai rămas în clădire.

Discuțiile pe tema înființării Comisiei ar urma să fie reluate joi, în ședința USL.

Victor Ponta și Crin Antonescu s-au întâlnit, miercuri după-amiază, pentru o discuție legată de constituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind implicarea unor funcționari ai instituțiilor statului în achiziția de către Ioana Băsescu a terenului agricol din Călărași, a informat Antena 3.

Întâlnirea dintre cei doi lideri ai USL survine declarațiilor contradictorii date de pe această temă în ultimele 24 de ore.

Astfel, marți seara, liderul PSD Victor Ponta a susținut în fața jurnaliștilor, într-un cadru informal, că a avut o discuție pe tema înființării acestei comisii și cu președintele PNL, Crin Antonescu. Miercuri, Antonescu a declarat însă pentru MEDIAFAX că nici el, nici liderii grupurilor parlamentare liberale nu au avut încă o discuţie cu premierul Victor Ponta despre constituirea unei comisii de anchetă pe „cazul Călăraşi”, subiectul putând fi discutat în prima reuniune USL.

Liderul PNL a fost întrebat dacă a avut o discuţie cu Victor Ponta legată de constituirea comisiei de anchetă la nivelul Camerei Deputaţilor şi Senatului în „cazul Călăraşi”.

„Nu am avut încă nici eu, nici liderii grupurilor parlamentare o discuţie cu domnul Victor Ponta legată de constituirea acestei comisii parlamentare de anchetă. Acest subiect ar putea fi discutat în prima reuniune a USL. Singura discuţie pe care am avut-o cu primul ministru a fost legată de comisia CEC din comisia de buget-finanţe, cu care am fost de acord şi asupra căreia s-a convenit”, a declarat Antonescu pentru MEDIAFAX.

Marți, Victor Ponta anunța că PNL este de acord cu înfiinţarea unei comisii de anchetă în ceea ce priveşte retrocedările agricole din judeţul Călăraşi, după ce a avut o discuţie telefonică, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Premierul afirmase anterior că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă în „cazul Călăraşi”, deoarece comisia de la Senat are o altă misiune, respectiv analiza activităţii CEC Bank.

„Mi-au spus liderii de grup PSD, şi de la PNL, şi de la PC că lucrează la formarea unei comisii comune. (…) Liderii de grup vor să propună o comisie a Camerei Deputaţilor şi Senatului care să ancheteze activitatea tuturor acelor persoane angajate în instituţiile publice legată de afacerea de la Călăraşi”, a mai spus Ponta.

R.D.