8.5 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 10:50
No menu items!

Întâlnire de taină la Guvern, între Florin Cîțu, Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor

spot_img

Liderii celor trei formațiuni politice care vor forma noul guvern s-au întâlnit, luni seară, la sediul Guvernului.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, Florin Cîțu, președintele PNL și Kelemen Hunor, președintele UDMR au lăsat echipele de negociere azi, la Parlament, să discute cele trei mari neînțelegeri asupra programului de Guvernare – Justiția cu desființarea SIIJ, Munca și Finanțele, cu propunerile de taxe. După câteva ore, doar asupra desființării Secției Speciale s-a stabilit o decizie, și anume că se va cere un nou aviz Comisiei de la Veneția, urmând ca abia apoi să se stabilească desființarea sau nu a SIIJ. 

Astfel, după negocierile de luni de la Parlament, au rămas neînțelegerile legate de domeniile Muncă și Finanțe, asupra cărora se va decide prin acord politic. 

Cei trei lideri ai partidelor s-au întâlnit, luni seară la sediul Guvernului, pentru a stabili exact măsurile politice pe care le vor lua în aceste două domenii sensibile.

Negocierile sunt așadar pe final, astfel că liderii politici trebuie să decidă și numele premierului propus la consultările de la Cotroceni, dar și lista miniștrilor. Conform unor surse politice, PNL, PSD și UDMR au convenit doar ca premierul să fie desemnat prin rotație, de la fiecare partid, dar nu și ce formațiune va da primul prim-ministru.

Consultările cu Klaus Iohannis vor avea loc cel mai probabil joi, urmând ca noua formulă guvernamentală să ajungă la votul de învestitură din Parlament săptămâna viitoare.

Marilena Nedelcu