Intact Media Group: Sechestrul din dosarul ICA nu are legătură cu trustul

Intact Media Group precizează, într-un comunicat de presă, că sechestrul asigurător instituit marți de judecătorii din procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) nu are nicio legătură cu trustul și nici cu operațiunile derulate de acesta

intact_media

“Intact Media Group își desfășoară activitatea în cele mai bune condiții, consolidându-și poziția de lider pe piața media din România, conform cifrelor de audiență și recentelor achiziții de top”, se arată într-un comunicat de presă transmis joi.

Curtea de Apel București a decis marți extinderea sechestrului asigurător pe o parte din averea președintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Instanța a pus sechestru pe 36 de hectare care aparțineau ICA, peste nouă milioane de acțiuni de la Compania de Cercetări Aplicate și Investiții donate de Dan Voiculescu fiicei sale, Camelia Voiculescu, și pe alte nouă milioane de acțiuni donate celeilalte fiice, Corina Voiculescu.

R.D.

NICIUN COMENTARIU