12.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 7:59
No menu items!

Instanța decide repunerea în funcție și plata salariilor fostului șef Secție ATI de la Spitalul Universitar, Adriana Nica

spot_img

Tribunalul București a decis că demiterea Adrianei Nica de la șefia secției ATI II din spitalul Universitar de Urgență a fost abuzivă, astfel că unitatea medicală trebuie să o repună în funcție și să ăi achite salariile indexate, majorate și reactualizate.

Pe 15 iunie 2020, Adriana Nica, fostul manager Sorin Oprescu și alți medici au fost surprinși pe camerele de supraveghere din spital când ieșeau de la o ședință, unii dintre ei neavând măștile de protecție puse. Cinci dintre șefii de secții ai spitalului au fost atunci demiși, printre aceștia numărându-se Adriana Nica, șefa secției ATI II și Sorin Oprescu, șeful secției de Chirurgie Generală IV, cel care convocase respectivul raport de gardă.

La acea vreme, era decretată stare de alertă, dar protocolul Ministerului Sănătății si ordinul intern emis de managerul spitalului recomandau ca aceste întâlniri și discuții să se poarte doar online.

Adriana Nica a contestat decizia de demitere în instanță, iar judecătorii de la Tribunalul București i-au dat dreptate.

„Admite în parte acțiunea. Anulează Decizia de sancționare disciplinară nr. 1310/12 iunie 2020 emisă de pârâtul Spitalul Universitar de Urgență București. Obligă pârâtul la reintegrarea reclamantei în funcția detinuta anterior respectiv șef secție clinica ATI II pentru perioada rămasă din mandatul de 3 ani.

Obligă pârâtul la plata către reclamanta a unei despăgubiri egale cu diferenta dintre salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 15.06.2020 și până la reintegrarea efectivă în funcție și sumele efectiv plătite. Respinge în rest acțiunea ca neîntemaiată.

Decizia nu este definitivă.