11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 6:41
No menu items!

Inspecția Judiciară: Șeful DNA Ploiești, Lucian Onea, cercetat disciplinar

spot_img

Șeful Serviciului Teritorial Ploiești al DNA (așa – zisa „unitate de elită” a DNA), Lucian Onea, este cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară. 

„Pe rolul Inspecţiei Judiciare au fost identificate 10 lucrări, în etapa verificărilor prealabile, având ca obiect activitatea sau conduita procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Apreciind că există indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus într-o lucrare începerea cercetării disciplinare față de procurorii Onea Lucian Gabriel, Savu Alfred şi Negulescu Mircea .

La finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare”, au explicat pentru Sursa Zilei reprezentanți ai Inspecției Judiciare. 

R.D.