14 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 23:31
No menu items!

Însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în România: Ucraina este sub un atac masiv. Sunt sute de victime

spot_img

Însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în România, Paun Rohovei, a declarat, joi, la Parlament, după întâlnirea cu preşedinţii celor două Camere, Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu, că Ucraina este sub un atac masiv din partea Federaţiei Ruse. Oficialul ucrainean a precizat că sunt sute de victime în rândul civililor, dar şi în rândul armatei ruse, şi au fost luaţi şi prizonieri ruşi.

”Am avut o întrevedere cu conducerea Parlamentului României, am făcut o informare cu privire la situaţie. În ţara mea este o situaţie gravă, ca urmare a încălcării drastice a dreptului internaţional, a regulilor civilizate. Ucraina este sub un atac masiv din partea Federaţiei Ruse. Practic, începând de dimineaţă, au fost permanent atacuri asupra obiectivelor de infrastructură ale Ucrainei, începând cu aeroportul şi terminând cu depozite de combustibil şi comandament militar, în toată ţara, începând cu oraşul Harkov, terminând cu Odesa”, a spus Paun Rohovei.

Ataşatul cu afaceri al Ucrainei în România a menționat că s-au intensificat atacurile terestre.

”Armana ucraineană a fost pregătită şi este pregătită pentru astfel de scenariu, a riposatat şi ripostează mai departe. După ultimele date, la orele 13.00, pe care le-am primit, au fost doborâte 6 avioane de luptă ruseşti, un număr mare de elicoptere, de tancuri şi blindate. Au fost luaţi inclusiv prizonieri, soldaţi ruşi, Atacurile sunt foarte masive”, a precizat acesta.

Reprezentantul ucrainean a mai spus că nu este posibil ca ”un om care şi-a ieşit din minţi, să nu poată fi oprit de o comunitate internaţională”, referindu-se la preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, arătând că sancţiunile, ”dacă vor fi drastice, şi prompte, cu siguranţă vor avea efect”.

Paun Rohovei a mai afirmat că Kievul nu este încă înconjurat, este foarte bine apărat.

”Ce e drept, foarte multă lume, e un aflux mare, dar nu cel care a fost anunţat. Lumea e calmă şi există un avânt de patriotism în rândul populaţiei. Ar trebuie să intri în creierii lui Putin să ştii la ce ne aşteptăm. Ne aşteptăm la lucruri grave, armata ucraineană este pregătită pentru a da o ripostă puternică”, a spus el.

Despre victime, ataşatul a declarat că ”sunt de ordinea sutelor de oameni, din teritoriile care nu au fost niciodată separatiste, civili”: ”În rândul militarilor nu vă pot spune acum o cifră exactă, dar sunt victime şi din partea ruşilor. Se îndreaptă pe tot frontul de 2.000 de km pe care îl avem spre oraşele mari. Practic, e o încercuire, încearcă să se ducă masiv spre oraşele mari. S-au făcut încercări de a ajunge la Mariupol, ei au nevoie de acea ieşire terestră spre Crimeea, s-au făcut încercări de a ataca Odesa. Li s-a dat o ripostă foarte puternică”, a afirmat Rohovei.

Cu privire la numărul refugiaţilor care ar putea veni în România, ataşatul a spus că nu este cel care s-a estimat.  

”Ştiu că partea română a pregătit pentru 500.000 de oameni, au început să se creeze cozi la graniţa cu România, dar nu e un aflux atât de mare. Aduc mulţumiri părţii române pentru ajutor”, a subliniat acesta.

                                                                                                                  Adina Silav