9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 2:21
No menu items!

INS: Inflația a urcat la aproape 17% în noiembrie. Cele mai scumpe Sărbători din ultimii 20 de ani

spot_img

Rata anuală a inflaţiei a urcat în noiembrie, comparativ cu noiembrie 2021, la 16,8%, relevă datele transmise marţi de Institutul Național de Statistică.

”Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 15,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 este 16,8%”, indică INS.

Conform INS, preţurile de consum în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2022 au crescut cu 1,3%. 

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) este 13,1%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2022 este 101,24%.

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,6%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 11,4%.

Un asemenea nivel al inflației nu a mai fost întâlnit din 2002 încoace.

Zahărul, untul și uleiul conduc în topul scumpirilor, adică exact produsele cele mai cautate pentru a pregăti masa de Sărbători.

Zahărul se află în top cu o creştere a preţului de 61,94% în noiembrie 2022 faţă de noiembrie 2021.

Alte alimente care au consemnat creşteri importante de preţ sunt untul (plus 43,43%) şi uleiul, cu o majorare de 40,66%.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat energia electrică, cu 47,19%, gazele, având un avans al preţurilor de 37,63%, energia termică, cu 22,93%, şi combustibilii, cu un plus de 19,24%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 23,83%, serviciile de apă, canal salubritate – 21,54% şi transportul CFR – 20,92%.

Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,04%, aceasta fiind şi singura ieftinire înregistrată în luna noiembrie din acest an faţă de noiembrie 2021.

De la lună la lună, în noiembrie faţă de octombrie, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la ouă – 7,20%, alte servicii – 5,31% şi margarina 4,91%.

Luna trecută, la produse alimentare s-au ieftinit citricele şi alte fructe meridionale, cu 3,3%, precum şi alte legume şi conserve de legume, cu 2,15%. De asemenea, frigiderele şi congelatoarele s-au ieftinit cu 0,07%, aceasta fiind singura ieftinire la mărfuri nealimentare. La servicii se înregistrează de asemenea o ieftinire la transport aerian, cu 10,44%, la serviciile de telefonie, cu 0,27%, dar şi la serviciile de apă, canal şi salubritate, cu 0,15%.

                                                                                                                   Adina Silav