16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 20:03
No menu items!

Industria își continuă creșterea: Cifra de afaceri, mai mare cu 4%, comenzile noi avansează cu 8%

spot_img

Economia a crescut cu 1,8% în prima jumătate a anului. Industria a fost motorul!

Cifra de afaceri din industria românească, atât pe piața internă, cât și pe cea externă, a crescut cu 4,3% în primele zece luni ale acestui an, în timp ce comenzile noi au avansat cu 8,1%. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), cea mai bună performanță a avut-o industria bunurilor de capital, care a crescut cu aproape 16%.

În luna octombrie 2013, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a crescut atât faţă de luna precedentă cu 3% cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 3,2%. În primele zece luni ale anului, vânzările industriale au crescut cu 4,3% față de perioada similară a anului trecut.

Avansul cifrei de afaceri față de luna septembrie se datorează creşterilor din industria prelucrătoare (+3,1%) şi din industria extractivă (+0,5%).

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în sectoarele: industria  bunurilor de capital (+6,9%), industria  bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,8%), industria  bunurilor intermediare (+3,8%) şi industria  bunurilor de uz curent (+1,0%). Industria energetică a scǎzut cu 8,4%.

Cifra de afaceri din industrie, în luna octombrie 2013, faţă de luna octombrie 2012, a crescut datorită creşterilor din industria prelucrătoare (+3,8%). Industria extractivǎ a scǎzut cu 11%.

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+10,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,6%), industria bunurilor de uz curent (+2,4%) şi industria bunurilor intermediare (+1,8%). Industria  energetică a scǎzut cu 9,5%.

Cifra de afaceri din industrie, în primele zece luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, a crescut pe ansamblu cu 4,3%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+4,7%). Industria extractivǎ a scǎzut cu 4,7%.

Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în urmǎtoarele sectoare: industria bunurilor de capital (+15,6%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,4%), industria bunurilor de uz curent (+2,8%) şi industria bunurilor intermediare (+0,8%). Industria  energetică a scǎzut cu 9,5%.

Sectorul industrial performează și din punctual de vedere al comenzilor noi. Astfel, în luna octombrie 2013, comenzile noi din industrie, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), au crescut în termeni nominali atât faţǎ de luna precedentă cu 6,2% cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 10,3%.

În primele zece luni ale anului, față de perioada similară a anului trecut, comenzile noi din industrie au crescut cu 8,1%. Sectoarele industriale unde comenzile au crescut cel mai mult, față de luna septembrie, sunt  înregistrate în industria bunurilor intermediare (+6,8%), în industria bunurilor de capital (+6,1%), în industria bunurilor de uz curent (+5,7%) şi în industria  bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,3%).

În luna octombrie 2013, față de aceeași lună din 2012, comenzile industriale au crescut datorită avansurilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+16,0%), în industria bunurilor de uz curent (+6,7%), în industria bunurilor intermediare (+3,4%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,7%).

În primele zece luni ale anului, comenzile industriale au crescut datorită avansurilor înregistrate la urmǎtoarele grupe industriale: industria bunurilor de capital (+18,2%), industria bunurilor de uz curent (+5,9%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+4,0%). Scǎderi s-au înregistrat în industria  bunurilor intermediare  (-4,4%).

Industria a fost sectorul care a contribuit cel mai mult, în primele nouă luni ale acestui an, la avansul economiei, respectiv cu 30%, și al cărei volum de activitate s-a majorat cu 5,1%. Per ansamblu, industria a crescut cu 1,4% în perioada ianuarie-septembrie 2013.

Cosmina Croitoru