11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 2:23
No menu items!

Incompetență criminală la DSP Suceava! Acuză un donator de echipamente anti-COVID-19

spot_img

„Criminali!” îi numește omul de afaceri Florin Hozoc pe cei care continuă să întârzie recoltarea plasmei de la sucevenii vindecați de COVID-19 și folosirea ei pentru salvarea pacienților critici infectați cu SARS-CoV-2 din cea mai afectată regiune a României.

Florin Hozoc se străduiește de mai multe săptămâni să aducă în cât mai multe spitale din România tehnologia care salvează deja viața bolnavilor COVID-19 aflați în stare gravă. Cu echipamentele donate Ministerului Sănătății a fost deja tratat, la București, IPS Pimen, arhiepiscolul Sucevei și Rădăuților, dar și zeci de pacienți în Cluj, Sibiu, Timișoara.  
 
„Nu mai este vorba doar de incompetență și, poate, de corupție, ci este vorba de CRIMĂ! Zădărnicirea combaterii bolilor grave, așa cum este definită fapta de codul penal! Pentru că la Suceava sunt cel puțin 50 de cadre medicale, care se roagă de noi să donăm un echipament și kituri de recoltare, pentru că ei sunt foști pacienți COVID-19 și vor să doneze plasmă! Și le-am promis un astfel de echipament, plus 500 de kituri de recoltare de plasma, care ar permite colectarea a 1500 doze de plasmă convalescentă. Pentru posibil 1500 de vieți salvate!”, a scris, vineri, pe pagina sa de socializare Florin Hozoc.
 
Florin Hozoc a explicat că a așteptat mai mult de două săptămâni să poată pune la dispoziția medicilor din Suceava echipamentul de plasmafereză rezervat deja pentru acest județ, dar a găsit un articol în presa locală din Suceava în care șefa DSP convisese toate autoritățile locale că aparatul nu poate fi folosit, pentru că e prea complicat.
 
Directorul medical al Spitalului județean de urgența Suceava ne povestește că șefa Centrului de transfuzie sanguină Suceava le-a explicat autorităților locale cât de complicat este să colectezi plasma prin plasmafereză. Nici mai mult nici mai puțin i-a mințit pe toți că donatorii trebuie internați în spital 2-3 zile. Ori este atât de incompetentă încât spune aceste enormități, ori este atât de disperată încât minte în halul ăsta! Disperată să fugă de muncă! Sau disperată să execute ordinele șefilor ei, care se opun de ani de zile oricărei schimbări. Dar totuși, cei care au ascultat-o chiar nu au deschis deloc televizorul în ultimele zile, să vadă cum povestesc atât donatorii cât și medicii din centrele de transfuzie cât de simplă este colectarea? Donarea durează maxim 45 minute, după care donatorul pleacă acasă fără nici cel mai mic disconfort”, a replicat furios Florin Hozoc.
 
 
 
Dar nu ne lasă niște CRIMINALI incompetenți!