17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:48
No menu items!

Incident grav la Cluj. O femeie a fost prinsă sub o maşină, în timp ce se afla pe trotuar

spot_img

O femeie de 70 de ani a suferit multiple traumatisme după ce a fost prinsă, vineri, sub o maşină, în timp ce se afla pe trotuar.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare pentru a scoate o femeie, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care a fost surprinsă sub un autoturism pe partea pietonală de pe strada Fabricii din municipiul Cluj-Napoca. Astfel, a fost necesară utilizarea echipamentelor hidraulice pentru a ridica autoturismul şi pentru a extrage victima de sub acesta. Femeia era în stare de conştienţă şi prezenta multiple traumatisme. Echipajul SMURD i-a acordat asistenţă medicală de urgenţă la faţa locului”, au transmis reprezentanţii ISU Cluj.

Potrivit martorilor oculari, şoferul ar fi dat cu spatele maşina sa de transportare a mărfii pentru un magazin din zonă.

Femeia a fost transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

                                                                                                               Adina Silav