10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 3:06
No menu items!

Incident grav de securitate sanitară la DSP București! Instituția, nefuncțională după ce conducerea a ascuns infectarea unui medic

spot_img

Nelu Tătaru a anunțat că va propune urgent, joi, un alt șef la DSP București, după ce actuala șefă a ascuns infectarea unui medic epidemiolog, punând grav în pericol sănătatea tuturor angajaților, a celor pe care DSP i-a contactat în ultima săptămână, precum și funcționarea unei instituții vitale în gestionarea pandemiei. Medicul infectat a avut contact cu cel puțin 34 de persoane, iar trei dintre angajații DSP au manifestat miercuri primele simptome de COVID-19 chiar la birou.

Jurnaliștii Antena 3 au dezvăluit că instituția a ascuns infectarea unui medic epidemiolog și nici nu a luat măsurile obligatorii de izolare și carantinare a persoanelor cu care acesta a intrat în contact. Medicul a fost testat pozitiv luni, iar miercuri mai mulți colegi au început să manifeste simptome la serviciu, a explicat jurnalistul Antena 3.

„Sistemul medical se confruntă cu o situație fără precedent. E un sistem cu multe deficiențe adunate în timp. Am plecat de la un stoc 0. Am găsit personal insuficient la DSP-uri. Vom angaja 1.000 de persoane”, a spus Nelu Tătaru.

O angajată a DSP Bucureşti a fost identificată cu Covid-19 după ce a fost testată pozitiv luni. Femeia este internată la Spitalul Victor Babeş din Capitală, alături de soţul său, cu același diagnostic. Potrivit informaţiilor primite pe surse şi confirmate chiar de Nelu Tătaru, un coleg de-al femeii ar fi demarat ancheta epidemiologică în acest caz şi ar fi identificat 34 de contacţi direcţi. Cu toate acestea, şefa DSP ar fi refuzat izolarea şi testarea subalternilor aflaţi în contact cu femeia confirmată, de teamă că ar fi putut fi periclitată activitatea instituţiei, vitală în contextul actual.
 
Jurnalul Național a publicat, tot joi, o analiză a evoluției numirilor de șefi de Direcții de Sănătate Publică.
„La Bucuresti au fost trei numiri in trei luni. In martie, cand nu era declansata starea de urgenta, fosta sefa a fost obligata sa-si dea demisia, pe loc fiind numita celebra Acatrinei. A cazut repede la proba competentei, cum era de asteptat dupa antecedente. Pe locul ei este numita Oana Nicolescu, medic scolar, care are doua calitati beton – este sefa organizatiei de femei PNL, SECTOR 2., si pe deasupra nasita la cununie de Anisie Monica, ajunsa ministru la Educatie. Casnicia nu a rezistat, dar relatia, da.”, scrie Jurnalul Național.
Criterii similare ar fi stat la baza numirii sefului DSP Caras Severin, unde, pentru o luna a domnit Romeo Dumitrescu, plecat si el din functie dupa ce au aparut zvonuri ca urmeaza sa fie schimbat cu lidera femeilor liberale. La Vaslui, judetul lui Tataru, la DSP a fost numita o bioinginera, garantata de ministru. La Suceava, au fost 5(cinci) sefi la DSP.