7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 8:46
No menu items!

Incident aviatic cu repetiție. Un Mig-21 Lancer de la Kogălniceanu, blocaj imediat după decolare

spot_img

Un avion de luptă MIG 21 Lancer, care a decolat, marţi, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a primit un semnal de la bord că trenul de aterizare nu s-ar fi închis complet. Aeronava a revenit imediat pentru aterizare.

Şeful Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spânu, a declarat, pentru News.ro, că un avion MIG 21 Lancer a decolat, marţi, pentru un exerciţiu de antrenament de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, iar la scurt timp la bord a apărut un semnal legat de semnalizarea închiderii incomplete a trapelor trenului de aterizare.

Procedura prevede că în acel moment avionul trebuie să revină la aterizare. Astfel, Aeronava MIG-21 Lancer a reuşit să aterizeze în condiţii de siguranţă şi nu au existat probleme la trenul de aterizare. Specialiştii urmează să investigheze motivul pentru care acel semnal a apărut la bordul aeronavei.

Un MiG 21 LanceR cu muniție la bord, care decolase de la baza militară americană Mihail Kogălniceanu s-a prăbușit imediat după decolare, pe 2 martie.

Elicopterul de căutare-salvare care a plecat să caute aeronava s-a prăbușit, la scurt timp după ce pilotul elicopterului anunțase că vremea este nefavorabilă. MApN a anunțat că atât pilotul avionului MiG-21 LanceR, cât și cei șapte militari din elicopter au murit.

Timp de două săptămâni, avioanele de luptă MIG 21 Lancer au fost oprite de la zbor, apoi interdicția a fost ridicată, fără ca autoritățile să anunțe rezultatele verificărilor tehnice.

Președintele Klaus Iohannis vizitează, miercuri, baza de la Mihail Kogălniceanu, împreună cu prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo și premierul român Nicolae Ciucă.

Marilena Nedelcu