7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:53
No menu items!

Începe procesul intentat de foștii parlamentari cărora le-au fost tăiate pensiile speciale. Vedetele care au dat în judecată Parlamentul

spot_img

Curtea de Apel București ia în discuție, la finalul acestei luni, acțiunea formulată de un grup de 65 de foști senatori și deputați, nemulțumiți de adoptarea, la începutul lunii februarie, a legii prin care au fost eliminate celebrele pensii speciale pentru parlamentari. Pe lista reclamanților regăsim adevărate celebrități, cum ar fi europarlamentari în funcție, artiști sau oameni de afaceri extrem de prosperi și care au cochetat, la un moment dat, cu activitatea legislativă. Mai mult, unul dintre cei care au dat în judecată Parlamentul este un fost ales, fratele actualului secretar general al PSD, Paul Stănescu, social-democrații fiind chiar cei care au inițiat proiectul de lege prin care au fost eliminate indemnizațiile pentru limită de vârstă pe care le încasau foștii parlamentari.

Acțiunea celor 65 de foști demnitari a fost depusă, în data de 12 iulie 2021, la Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, completul de fond stabilind primul termen de judecată pentru 29 octombrie. Pârâții chemați în judecată sunt Senatul și Camera Deputaților, precum și Secretariatul General al Senatului și Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Conform listei reclamanților, cei mai mulți foști parlamentari care au atacat în instanță cele două Camere sunt ex-parlamentari ai Partidului Social Democrat sau ai predecesorului acestei formașiuni, PDSR. Este vorba despre 23 de persoane. Alte 17 persoane sunt foști senatori sau deputați ai fostului PD – PDL, iar alți 12 au fost aleși, în diferite legislaturi, după anul 1990, pe listele Partidului România Mare. Patru sunt de la Partidul Național Liberal, doi de la ALDE, alți doi de la APDR, la care se adaugă foști parlamentari neafiliați sau independenți.

“Greii” politicii, pe lista reclamanților

Unul dintre numele care apar pe această listă este ce al actualului europarlamentar PNL, Vasile Blaga. Fost secretar general al PDL, fost președinte al Partidului Democrat Liberal și ex-ministru al Internelor și al Dezvoltării, atacă, astfel, o decizie politică, materializată într-o lege adoptată de către Parlament, care respectă, practic, una dintre promisiunile electorale ale PNL cu privire la tăierea pensiilor speciale. În calitatea sa de europarlamentar, Vasile Blaga va beneficia, oricum, de o pensie specială de la Bruxelles. În aceeași situație se află și fostul europarlamentar PSD, Victor Boștinaru. De asemenea, pe listă mai apare și numele altui fost eurodeputat PSD, Adrian Severin.

O altă “vedetă” care își vrea pensia specială înapoi este fostul parlamentar PNL și ex-ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu. Acesta este, în prezent, viceguvernator al Băncii Naționale a României.

Un alt fost parlamentar, de data aceasta de la PSD, care a dat în judecată Parlamentul, alături de ceilalți 64, este Alexandru Stănescu. Acesta este fratele actualului secretar general al PSD, Paul Stănescu. În condițiile în care legea, adoptată de Parlament în luna februarie a acestui an, prin care pensiile parlamentarilor au fost abrogate a fost inițiată de PSD.

Cel mai spectaculos nume, însă, care apare pe lista reclamanților este cel al cunoscutului om de afaceri Silviu Vasile Prigoană. Acesta a fost membru al Parlamentului României, fiind ales, pentru un mandat, pe listele fostului Partid Democrat Liberal.

Un alt fost parlamentar care nu vrea să renunțe la pensia specială este fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Alte celebrități, care doar „au trecut” prin politică

Lista cuprinde, însă, și câteva nume din zona artistică. Astfel, îi regăsim aici pe Irina Loghin (fost parlamentar PRM), pe Mădălin Voicu (fost parlamentar PSD), sau pe Mihai Mălaimare (fost parlamentar PSD).

De asemenea, au mai dat în judecată Parlamentul și alte personaje celebre la vremea lor. Îi amintim aici pe celebrul Șerban Mihăilescu, zis “Miki Șpagă”, pe Ilie Sârbu – socrul lui Victor Ponta, pe Cristian Rădulescu, zis “Mitralieră”, pe Ristea Priboi – fost ofițer SIE sau pe Marcu Tudor, fralele lui Corneliu Vadim Tudor.

La începutul acestui an, Parlamentul României a adoptat, cu 357 de voturi “pentru” și niciunul “împotrivă” eliminarea indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza Legii privind Statutul deputaților și senatorilor. Legea prevedea că parlamentarii care îndeplineau condițiile vârstei de pensionare aveau dreptul, la încetarea mandatului, la plata unei indemnizații de limită de vârstă, dacă nu sunt realeși. Această idemnizație era calculată în limita a trei mandate, ca produs al lunilor de mandat ciu 0,55 la sută din indemnizația brută lunară aflată în plată, dar cuantumul net al acesteia nu putea depăși venitul net al unei indemnizații de senator sau deputat aflat în exercițiul mandatului.

Andrei DUMITRESCU