10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 14:19
No menu items!

Începe a doua etapă a Programului Rabla pentru laptopuri și tablete. Care este valoarea voucherelor

spot_img

Persoanele fizice se pot înscrie în a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile şi tabletele începând de vineri, ora 10:00.

Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, bugetul celei de-a doua etape este de 10 milioane lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 1 iulie 2022, ora 10:00 – 7 iulie 2022, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului.

În a doua etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, 500 de lei pentru laptopuri şi 300 de lei pentru tablete.

Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.

                                                                                                                    Adina Silav