20.6 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 18:30
No menu items!

Incendiul de la Ferma Dacilor. Mărturia șocantă a patronului în fața instanței. De ce nu a sunat la 112

spot_img

Patronul de la Ferma Dacilor a susținut din nou că incendiul în care opt persoane, printre care și fiul lui cel mic, și-au pierdut viața a fost pus intenționat. Chiar și așa însă Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de avocatul lui Cornel Dinicu, care rămâne în arest pentru 30 de zile.

”În legătură cu evenimentele petrecute doresc să precizez că în ziua de 25.12.2023 se aflau în pensiune soția mea Alexandra Gospodaru, cei trei copii ai noștri, Vladimir în vârstă de 14 ani, Victor în vârstă de 11 ani și Nicolai în vârstă de 4 ani, fiul meu cel mare, Dinicu Cornel în vârstă de 22 ani, familia Ene, prieteni apropiați ai familiei, respectiv Ene Lucian și soția acestuia Ene Ileana, precum și cei trei copii ai lor, Luca, Matei și Petru, precum și câtiva prieteni ai fiului meu, al căror nume nu mi-l mai amintesc în acest moment, dar despre care știu că veniseră în ziua de 24.12.2023.

Era de asemenea prezentă prietena fiului cel mare, aceasta fiind persoana care a anunțat incediul la 112. Separat de musafirii mei, la parterul pensiunii se aflau cazate familia Militaru (…) Aceștia erau singurii turiști cazați ai pensiunii și achitaseră costul cazării. Aceste familii au petrecut separat de noi ziua de Crăciun, întrucât nu ne aflam în relații apropiate.

Este real că eu m-am ridicat primul de la masă împreună cu Alexandra, aproximativ în jurul orei 21.00, am mers la noi în dormitor și ne-am mai uitat la televizor cca 1 oră, după care am adormit. Rețin că era ora 21.00, întrucât am văzut ora pe ecranul televizorului când l-am pornit și unde am urmărit un concert Andre Rieu.

Am fost trezit de Alexandra, nu pot preciza ora, dar aceasta mi-a spus că a simțit miros de fum, moment în care am coborât imediat pe scara ce ducea la parter și am văzut la rândul meu că la mansardă se degaja foarte mult fum și de asemenea erau invadate de fum încăperile de la parter, respectiv bucătăria, restaurantul și băcănia și am avut impresia că fumul iese chiar din pardoseala acestor încăperi de la parter. Doresc să precizez că pardoseala era din piatră, dar incendiul a fost atât de puternic încât până și aceasta a ars.

Nu am observat nicio flacără în pensiune, nici la parter și nici la etaj, ci doar o degajare mare de fum. Între timp coborâse și Alexandra care striga să urc să scot copiii. Am încercat să-mi pun pe față o mască de gaze și am luat o lanternă foarte puternică, am intrat în încăperile de la parter unde nu era flacără ci doar mult fum, am intrat in bucătărie cu precizarea că ușa dintre cele două încăperi era intactă, nu vedeam nimic, dar auzeam trosnind dușumeaua de la încăperea de deasupra, unde era camera de joacă a copiilor.

Am intrat apoi în restaurant încercând să urc spre mansardă, dar fumul era foarte dens, nu mai vedeam nimic, am simțit că mă sufoc, am ieșit din nou în exteriorul pensiunii, încercând să găsesc o modalitate de a ajunge la copii. Când am ieșit a doua oară din pensiune i-am văzut pe copiii mei, Vladimir în vârstă de 14 ani, Nicolai în vârstă de 4 ani și Cornel în vârstă de 22 ani.

Între timp ieșiseră și soții Ene, respectiv Lucian și Ileana, iar aceasta țipa la soțul ei cerându-i că urce și să scoată copiii. Ene Lucian a intrat din nou în pensiune, dar eu nu am mai reușit să fac acest lucru, gândindu-mă că aș putea stinge chiar eu incendiul, am montat un furtun la unul dintre hidranții exteriori, ajutat de una dintre persoanele aflate in pensiune, nu mai rețin exact cine.

Am orientat furtunul către mansardă deși nu văzusem nici acolo foc, dar amploarea incendiului era mult prea mare și nu am rezolvat aproape nimic”, a povestit el în fața instanței.

„Nu am apelat serviciul 112 întrucât nu aveam telefonul la mine și singurul meu gând era să salvez copiii. Am afirmat din primul moment că un dezastru de asemenea proporții nu se putea produce de la un simplu scurt circuit la un televizor, cu atât mai mult cu cât era un aparat destul de modern, cu consum redus și chiar dacă se afla în priză în poziție stand-by, nu se putea aprinde de maniera la care s-a reținut în actele dosarului.

Suspectez în continuare că incendiul a fost provocat și era nevoie de o substanță care să întrețină arderea, având în vedere rapiditatea și suprafața foarte mare cuprinse de incendiu.

În pensiune exista o încăpere pe care o ocupau 2 angajati ai fermei, cetățeni moldoveni, soț și soție, cu care avusesem discuții contradictorii în zilele anterioare, întrucât mi s-a părut că nu sunt serioși și nu îndeplinesc obligațiile convenite inițial. Amândoi aveau ca sarcină să hrănească animalele și să curețe grajdurile, nu am comunicat foarte mult cu aceștia fiind ocupat cu alte probleme curente, nu sunt în măsură să formulez nicio acuzație explicită împotriva acestora, sau să exprim în mod întemeiat o suspiciune, în seara incendiului nu i-am văzut deloc, dar Alexandra mi-a spus că în timpul în care toată lumea încerca să găsească o soluție pentru salvarea celor aflați în interior, aceștia erau complet impasibili, probabil ieșiseră printre primii și fumau”, a mai spus el.

„În pensiune se putea intra la orice oră a zilei și inclusiv pe timpul nopții întrucât ușa e la recepție era descuiată, astfel că dacă veneau persoane care cunoșteau locul și doreau să rămână peste noapte, se puteau caza fără să anunțe, urmând să discutăm în ziua următoare.

În ceea ce mă privește consider că am luat toate măsurile de precauție pentru a preveni orice eveniment nefericit, structural sunt o persoană organizată, lucru care se poate constata din modul în care funcționa pensiunea pe care am conceput-o într-o îmbinare a spiritului rustic cu cele mai moderne tehnologii în materie de preparare și conservare a hranei. Am supravegheat personal felul în care erau primiți oaspeții, pregătirea mesei, servirea turiștilor, pentru a fi sigur că aceștia beneficiază de o primire caldă, dar și de servicii de cea mai bună calitate”, a mai precizat Cornel Dinicu, potrivit declaraţiilor prezentate de România TV.

Un incendiu devastator a izbucnit în a doua zi de Crăciun la Ferma Dacilor din Tohani, o pensiune care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu şi la care au fost găsite, în urma controalelor, o serie de nereguli. Opt persoane au murit carbonizate, fiind vorba despre cinci adulţi şi trei copii. Victimele au fost identificate pe baza probelor ADN. Printre ele se află şi unul dintre fiii lui Cornel Dinicu.

                                                                                                         Adina Bucur Silav