11.5 C
București
duminică, 5 mai 2024 - 5:20
No menu items!

Incendiul de la Ferma Dacilor. Cornel Dinicu a fost arestat. Angajații au povestit ce s-a întâmplat în noaptea tragediei

spot_img

După mai bine de 12 ore de audieri, Cornel Dinicu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar pentru cei doi asociați ai săi a fost instituit arestul la domiciliu. Avocații apărării au contestat deja decizia, iar patronul fermei ar fi declarat în faţa instanței că pierderea unui fiu în acest incendiu ar reprezenta plată suficientă pentru mai multe vieți.

În fața instanței, Cornel Dinicu a susținut că este exclusă producerea incendiului în condițiile imputate de Parchet, spunând că vrea să afle cu exactitate ce s-a întâmplat acolo, conform Antena 3.

El a mai spus în instanță că trece printr-o dramă, mai ales că în incendiu a murit și fiul său de 11 ani.

„Este plata în avans și o pedeapsă în avans pentru multe vieți și sunt interesat să elucidez acest mister atâta timp cât știu că am depus toate diligențele în așa fel încât să asigur orice condiție de securitate chiar în plus față de cele cerute de ISU”, a susținut omul de afaceri.

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis în parte, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul privind incendiul de la Ferma Dacilor în care au murit opt oameni. Ei au emis mandat de arestare preventivă pe numele omului de afaceri Cornel Dinicu, cel care înfiinţase şi care administra, în fapt, complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani. Ceilalţi doi inculpaţi, administratorii din acte de la Ferma Dacilor, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie, au primit mandat de arest la domiciliu, în dosarul în care cei trei sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

 ”Admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată la data de 03 Ianuarie 2024 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul de urmărire penală nr. 393/P/2023 cu privire la inculpatul Dinicu Cornel. (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului Dinicu Cornel pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.01.2024 şi până la data de 01.02.2024, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Dinicu Cornel. (…) Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 03.01.2024 şi până la data de 01.02.2024, inclusiv, faţă de inculpatul Ristin Vitomir Adrian. (…) Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 03.01.2024 şi până la data de 01.02.2024, inclusiv, faţă de inculpata Ilie Adelina Elena”, se arată în soluţia Judecătoriei Ploieşti, publicată pe portalul instanţelor de judecată miercuri seară.

Conform deciziei judecătorilor, cei doi inculpaţi care se vor afla în arest la domiciliu au obligaţia să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele vătămate sau membrii familiilor acestora şi ale victimelor decedate, cu ceilalţi doi inculpaţi şi nici cu martorii şi experţii desemnaţi în cauză.

În cazul ambilor inculpaţi aflaţi în arest la domiciliu, Poliţia oraşului Mizil, sub coordonarea Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Prahova, este desemnată să supravegheze respectarea măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor stabilite de completul de judecată.

Decizia Judecătoriei Ploieşti poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Cei trei inculpaţi – Cornel Dinicu, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie – care fuseseră reţinuţi, marţi seară, au fost duși la audieri înainte de formularea propunerii de arestare preventivă.

Alte trei persoane fizice au fost audiate în dosar, fiind urmărite penal pentru fals intelectual şi abuz în serviciu în formă continuată. Este vorba despre fostul primar al comunei Gura Vadului Constantin Lungu, actualul primar, Nicolae Marius Sora, şi o funcţionară de la serviciul de urbanism din Primăria Gura Vadului. După audierile care au avut loc marţi seară, cei trei au plecat fără a se fi luat vreo măsură preventivă în ceea ce îi priveşte. Aceştia sunt acuzaţi că, în condiţiile în care construcţiile din componenţa Fermei Dacilor au fost ridicate, în perioada anilor 2013-2014, fără autorizaţie de construcţie, în anul 2020 au emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, ”atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului”.

Angajata Fermei, despre conflictul între doi soți, în timpul incendiului

Din declarația angajatei pensiunii ca îngrijitoare la animale, a rezultat că la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:00, aflându-se în camera numărul 6 de la parterul pensiunii, s-a trezit din somn din cauza fumului care intrase în camera unde aceasta se afla.

În acel moment a auzit o doamnă țipând afară și a fugit să vadă ce se întâmplă. Când a ieșit din cameră a observat că incendiul se manifesta la bucătărie, arzând bunurile din interior iar în toată pensiunea era fum.

Ajunsă afară, martora a văzut-o pe doamna care țipa uitându-se la mâini, a observat că aceasta are rănită la nivelul mâinilor și a feței, fiind murdară de funingine. Martora a întrebat-o ce s-a întâmplat însă femeia nu i-a răspuns. Martora a arătat că a înconjurat clădirea să vadă unde arde și a observat că focul se mai manifesta la mansardă, pe la mijlocul clădirii, și pe acoperiș.

Ulterior, martora a aflat că locul unde a văzut prima data că ardea mansarda era camera unde stătuse doamna care țipa. Martora a văzut că, ulterior, a coborât și soțul acelei doamne, căruia îi spunea să meargă să scoată copiii de acolo. În aceasta împrejurare respectivul domn i-a spus soției sale că este mult fum si au început să se îmbrâncească și să se lovească reciproc.

Martora, fiind speriată, s-a îndepărtat, neputând preciza ce s-a mai întâmplat cu cei doi.

Bucătăreasa susține că niciun aparat nu rămăsese în priză la bucătărie

Din declarația angajatei ca bucătar șef în cadrul SC Ferma Dacilor Production SRL, a rezultat că, la data de 25.12.2023, a pregătit mâncare pentru un număr de 22 de persoane (familia și apropiații lui Dinicu Cornel, cât și pentru celelalte persoane aflate cazate la acel moment în pensiune).

Toate persoanele au servit masa în restaurant în jurul orei 20.00. După ce s-a servit mâncarea, martora a rămas împreună cu celelalte angajate pentru a efectua activitatea de curățenie în bucătărie.

În jurul orei 22.00, în bucătărie a intrat fiul cel mare al lui Cornel Dinicu, Cornel Junior, care a rugat-o să-i mai încălzească un platou cu mâncare pentru prietenii săi. În 20 de minute a încălzit platoul solicitat pe care l-a predat ospătarului.

Martora a precizat că, personal, a închis cuptorul și după ora 22.30 nu a mai fost folosit niciun aparat din bucătărie, lăsând doar un singur bec aprins. După ora 22.30, martora menționează că nu a mai desfășurat nicio activitate în bucătărie, iar în jurul orei 22.45 a plecat acasă.

Camerista: Soția bodyguardului mort i-a solicitat calorifere la mansardă

Din declarația angajatei în cadrul societății Ferma Dacior pe postul de cameristă, a rezultat că la data de 24.12.2023, în jurul orei 18.00, a aflat că centrala termică a suferit o defecțiune iar soția bodyguardului i-a solicitat să ducă mai multe calorifere electrice în camerele aflate în clădirea principală, atât Ia parter cât și la mansardă.

Martora a dus un calorifer în camera 5 de la parter, iar Dinicu Cornel i-a cerut să ducă calorifere electrice și în camerele de la mansardă, lucru pe care l-a și făcut, transportând un număr de 4 calorifere în camerele 20,19,18 si 15. După aproximativ o oră, martora declară că problema centralei a fost rezolvată iar personal a mers în camera 5 unde a scos caloriferul din priză. Cu privire la celelalte calorifere de la mansardă, martora cunoaște că acestea au fost scose din priză de către o altă persoană.

Cum erau distribuiți în camere

Din declarația recepționerei, a rezultat faptul că la data de 25.12.2023 a efectuat cazarea clienților în camere după cum urmează: 

Patru camere de la parter unde erau cazați 4 adulți,  2 sau 3 copii, în camera 15 se afla fiul patronului, Victor, în vârstă de 11 ani și un alt băiat, tot în vârstă de 11 ani. În camerele 16,17 se aflau 4 tineri (3 băieți și o fată, unul dintre băieți fiind un tânăr apropiat al numitului Dinicu Cornel Junior). În camera 19 se aflau gemenii Luca și Matei ai familiei Ene, în camera 20 aflându-se Lucian si Ileana Ene.

În apartamentul patronului, care nu era numerotat, se afla acesta, iar în camera de lângă se afla soția Alexandra, cu fiul cel mic.

În camerele 24 și 25 din pridvor mai erau cazați adulți și un copil cu vârsta de 5 ani.

Martora susține că în data de 23.12.2023, în jurul orei 18.00, centrala termică s-a defectat, dar nu cunoaște dacă cineva a reparat-o sau nu iar după acest moment nu a mai funcționat la capacitate maximă.

                                                                                                       Adina Bucur Silav