19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 11:06
No menu items!

Incendiu puternic la un Remat Glina. Mesaj RO-ALERT: Evacuaţi zona, luaţi măsuri de adăpostire şi protecţie. Nor toxic

spot_img

Un incendiu violent a izbucnit, miercuri după-amiază, în județul Ilfov, la un centru de colectare şi reciclare deșeuri din Glina. Potrivit unui mesaj trimis prin RO-ALERT, oamenii sunt sfătuiți să evacueze zona. Norul toxic se vede de la câțiva kilometri. 

Circulația în zonă a fost oprită.

Mașinile pompierilor și poliției au încercuit zona în care se află Rematul Glina. Ard zeci de anvelope, autoturisme și deșeuri depozitate aici. 13 mașini de pompieri au fost aduse pentru stingerea flăcărilor, dar sunt probleme cu alimentarea cu apă.

 

 

Conform purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, focul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, la un centru de colectare şi reciclare deşeuri. Ard caroserii de autoturisme şi material lemnos.

Ministrul mediului, Tanczos Barna, a declarat, la Digi24, că modelările meteorologilor arată că norul de fum se deplasează spre nord-est, nu spre Bucureşti. Potrivit ministrului, în acest moment nu există o poluare crescută în Capitală. Barna a mai anunţat că reprezentanţii Gărzii de Mediu sunt la faţa locului şi verifică autorizaţiile centrului, care funcționa legal.

Potrivit ANM, de miercuri seara până joi dimineața, la ora 8.00, se apreciază că cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu viteze la rafală de până la 20-25 km/h, din direcție predominant sud-vestică.

Meteorologii spun că evoluția norului de fum din zona Glina, județul Ilfov, va fi de dispersie și deplasare spre nord-est.

Galeria foto Antena 3