15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 13:30
No menu items!

Incendiu la o secţie de terapie intensivă din Ucraina, declanșat de o lumânare aprinsă. Trei morți și patru răniți

spot_img

Un incendiu declanşat de o lumânare a devastat o secţie de terapie intensivă pentru bolnavi de Covid-19 în Ucraina. Acesta s-a soldat cu moartea a trei persoane şi rănirea altor patru, au anunţat, miercuri, serviciile ucrainene de salvare, relatează AFP.

Potrivit salvării, un angajat al spitalului a aprins o lumânare unui pacient mort din cauza covid-19 în această secţie, în oraşul Kosiv (vest).

La contactul cu aerul saturat din secţia de terapie intensivă, în care funcţionau cinci concentratoare de oxigen, această sursă de căldură a declanşat ”imediat” incendierea aparaturii medicale.

”Necunoaşterea legilor fizicii şi dispreţul faţă de securitate au condus la pierderi ireparabile”, deplâng într-un comunicat salvatorii.

Trei persoane – incluisv doi pacienţi – au murit în acest incendiu, la parterul clădirii.

Identitatea celei de a treia victime era necunoscută imediat, dar şi soarta angajatului care a aprins lumânarea.

Patru persoane au fost rănite, dintre care două prezentau arsuri foarte grave, potrivit aceleiaşi surse.

În Ucraina, la fel ca în toată fosta Uniune Sovietică, incendiile şi alte accidente în spitale sau aziluri de bătrâni sunt frecvente, din cauza infrastructurii în paragină sau neglijenţei.