10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 13:08
No menu items!

Incendiu într-un spital COVID din Bulgaria. Trei pacienți au murit

spot_img

Trei pacienți infectați cu coronavirus au murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un incendiu izbucnit la un spital din Bulgaria, au anunțat autoritățile locale, potrivit Reuters.

Incendiul, care a fost stins rapid, a izbucnit în jurul orei 04:00 GMT și a afectat un singur salon, situat la etajul 4 al spitalului din oraşul Sliven.

Şase pacienţi din saloane alăturate au fost mutaţi în alte saloane ale spitalului, a anunţat şeful departamentului regional de siguranţă la incendii, Vladimir Demirev.

Doi pacienţi au fost găsiţi morţi de către pompieri. Un al treilea pacient a suferit arsuri severe şi a fost transportat la un spital din Plovdiv, unde a murit duminică dimineaţă.

Potrivit AFP, pacienţii decedaţi aveau vârste de 66, 70 şi 81 de ani.

Cauza urmează să fie investigată, însă, cel mai probabil, incendiul a fost provocat după ce unul dintre pacienți și-a aprins o țigară, a precizat ministerul Sănătății.

În spitalele din Bulgaria sunt trataţi în prezent peste 8.000 de pacienţi cu coronavirus, între care 700 se află la terapie intensivă.

                                                                                                                  Adina Silav