24.7 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 21:01
No menu items!

FOTO/ Încă un român a fost evacuat din Afganistan. Avionul Hercules a mai preluat un bulgar, un britanic și un american

spot_img

Încă un român a fost evacuat din Kabul. Este al doilea conațional care reusește să părăsească Afganistanul cu avionul militar trimis de țara noastră. El se află acum în siguranță la Islamabad.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, al doilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport românești s-a desfășurat în bune condiții și s-a reușit evacuarea a încă unui cetățean român, angajat al unei agenții NATO, aflat deja pe aeroportul internațional din Kabul, care a optat recent pentru evacuare.

Alături de român, au mai fost evacuați, vineri dimineață, și trei cetățeni ai unor state europene/aliate, un cetățean bulgar, unul britanic și unul american.

După preluarea pasagerilor, aeronava a decolat cu destinația Islamabad, unde a ajuns în condiții de siguranță, fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan.

Avionul va continua să staţioneze în capitala Pakistanului, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru noi evacuări.

                                                                                                                  Adina Silav

Surse: Jumătate dintre românii din Afganistan nu vor să plece. Autoritățile, nemulțumite: „Stăm cu avionul gol în Pakistan”