15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 14:20
No menu items!

Încă un deputat AUR pleacă din grupul parlamentar din Parlament. Ce motive a avut

spot_img

Deputatul Daniel Rusu şi-a anunţat, miercuri, demisia din grupul parlamentar AUR. El va activa în continuare ca deputat neafiliat. Rusu, care era viceliderul grupului AUR din Camera Deputaților, a spus că motivul demisiei îl reprezintă „neconcordanța de tip ideologic şi administrativ” cu colegii săi de partid.

Viceliderul grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților și-a anunat demisia în plen.

„Având în vedere neconcordanţele de tip ideologic şi administrativ care au apărut între subsemnatul şi grupul pe care îl reprezentam, grupul AUR, în calitate de vicelider, vreau să îmi anunţ astăzi ieşirea din grupul AUR şi (…) vreau să vă anunţ că voi rămâne în continuare ca deputat neafiliat, în grupul neafiliaţilor”, a spus Rusu în plenul Camerei Deputaţilor.

Daniel Rusu este deputat de Alba. El este trimis în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei, mai exact pentru „Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei”. Primul termen de judecată este pe 5 mai.

În urmă cu o lună, doi deputați AUR, Nicolae Roman și Francisc Tobă, și-au anunțat demisia din grupul parlamentar al formațiunii conduse de George Simion. Nicolae Roman a anunțat că va activa ca neafiliat, iar Tobă a spus că se înscrie în partidul condus de Liviu Dragnea, Alianța pentru Patrie. George Simion le-a urat „succes la “patriotul” Dragnea!”.

M. Nedelcu