15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 13:30
No menu items!

VIDEO. Încă un deces în urma atacului din 4 iulie, din SUA. 38 de persoane, la spital. Cum a acționat ucigașul din Chicago

spot_img

Tânărul de 21 de ani acuzat că a deschis focul în timpul sărbătoririi zilei naţionale în SUA în Highland Park, într-o suburbie a oraşului Chicago, a fost inculpat pentru şapte capete de acuzare de omor şi şi-ar putea petrece restul vieţii în închisoareau anunţat autorităţile, potrivit AFP.

A șaptea victimă a murit după atacul armat de luni care a avut loc în timpul paradei de 4 iulie din Highland Park, statul Illionois, a declarat, pentru CNN, Nancy Rotering, primarul suburbiei orașului Chicago.

Potrivit unei actualizări din partea Sistemului Medical de la Universitatea Northshore, 39 de persoane au fost internate în patru spitale în urma focurilor de armă trase luni.

Astfel, Robert Crimo ar putea fi vizat zeci de capete de acuzare legate de fiecare victimă, care vor fi detaliate mai târziu, a precizat procurorul general din Lake, Eric Rinehart.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate.

Oficialii au declarat reporterilor că suspectul a planificat atacul timp de câteva săptămâni și a tras în mulțime la întâmplare. 

Crimo are tatuaje distincte pe față și purta haine de femeie luni, încercând aparent să-și ascundă identitatea, a declarat un purtător de cuvânt al biroului poliției din Lake County.

„S-a amestecat în mulțime cu restul în timp ce fugeau, aproape că părea un spectator inocent”, a declarat acesta. Suspectul a fugit spre casa mamei sale din apropiere, iar apoi a luat mașina ei.

Oficialii spun că nu știu motivul atacului armat care a avut loc într-un cartier predominat de evrei, însă nu au dovezi că a fost vorba de antisemitism sau rasism. Anchetatorii evaluau imagini video violente pe care acesta le-a făcut.

Atacatorul a folosit o pușcă puternică, similară cu o AR-15, pe care a lăsat-o la locul faptei.

El avea o pușcă similară în mașina mamei sale, pe care o conducea înainte de a fi reținut de poliție. De asemenea mai deținea alte arme în casă, toate cumpărate legal în Illinois, spun oficialii.

Suspectul, Robert E. Crimo al III-lea, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat, luni, după o scurtă urmărire în trafic, la câteva ore după atac.

                                                                                                                Adina Silav

SURSA FOTO: Twitter