4.6 C
București
marți, 7 decembrie 2021 - 19:35
No menu items!

Încă o țară anunță că ia în calcul organizarea unui referendum privind apartenența la UE

spot_img

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a menţionat posibilitatea ca Turcia să organizeze un referendum asupra oportunităţii de a continua sau nu procesul de aderare la Uniunea Europeană (UE), după acelaşi model precum consultarea care are loc joi în Marea Britanie, transmite AFP.

Ankara ar putea organiza un referendum similar celui prin intermediul căruia britanicii au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la ieşirea sau menţinerea Marii Britanii în blocul european, a explicat Erdogan.

“Putem să ne ridicăm şi să consultăm poporul, în acelaşi mod ca britanicii”, a declarat şeful statului turc, într-un discurs susținut miercuri seara, potrivit agenţiei de ştiri Anadolu.

„Vom întreba: <<Trebuie să continuăm negocierile cu Uniunea Europeană sau să le punem capăt?>>”, a afirmat liderul turc, acuzând UE că nu vrea în rândurile sale Turcia, pentru că este o „ţară majoritar musulmană”. „De ce trenaţi atât de mult?”, a întrebat el, adresându-se UE, exprimând astfel frustrarea Ankarei faţă de procesul împotmolit de ani de zile.

Turcia şi-a depus candidatura în 1987 şi negociază din 2005 aderarea la UE, dar dosarul său este afectat de o serie de probleme spinoase şi de lipsa de entuziasm a ţărilor-cheie din UE.

Mai mulţi lideri europeni, începând cu premierul britanic David Cameron, dar şi cancelarul german, Angela Merkel, au subliniat faptul că aderarea Turciei „nu se află pe ordinea de zi”. Ajuns preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a exclus orice extindere înainte de 2020.

Posibila aderare a Ankarei la blocul european a fost o temă majoră în campania pentru referendumul britanic: ea a fost una dintre sperietorile principale agitate de susţinătorii ieşirii Marii Britanii din UE. Simpatizanţii Brexit susţineau că Regatul Unit riscă să fie invadat de milioane de turci în cazul aderării Turciei la Uniunea Europeană.

R.D.