21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 18:46
No menu items!

Încă o moarte misterioasă în Rusia. Directorul stațiunii de schi Gazprom a căzut de pe o stâncă

spot_img

Directorul general al Krasnaia Poliana, staţiunea de schi a gigantului Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă. Andrei Krukovski se află la conducerea stațiunii din 2019.

Presa din Rusia scrie că acesta a murit după ce a căzut de pe o stâncă, în drumul către cetatea Achipsinskaia.

„Directorul general al stațiunii Krasnaia Poliana, Andrei Alekseevich Krukovski, a murit tragic. A iubit munții și și-a găsit liniștea în ei. Tragedia a avut loc pe drumul către cetatea Achipsinskaia, ca urmare a căderii și a rănilor incompatibile cu viața”, a anunțat agenția de presă rusă TASS.

Circumstanțele accidentului lui Krukovski urmează să fie acum investigate de anchetatori.

„În cazul decesului unui bărbat de 37 de ani în cartierul Adler al orașului Soci, departamentul de investigații teritoriale al ICR din regiune efectuează o investigație. Anchetatorii efectuează verificările necesare, măsuri menite să stabilească toate împrejurările incidentului. A fost programată o examinare medico-legală. La finalizarea verificării, se va lua o decizie procedurală”, a declarat pentru TASS Departamentul de Investigații al Comitetului de Investigații al Rusiei pentru Teritoriul Krasnodar.

Ministrul rus al Resurselor Naturale, Alexander Kozlov, și-a exprimat condoleanțe familiei și prietenilor lui Krukovski, subliniind marea sa contribuție la dezvoltarea turismului la Soci, mai scrie TASS.

Cel puțin cinci oligarhi ruși s-ar fi sinucis începând cu sfârșitul lunii ianuarie, patru dintre aceștia având legături cu gigantul energetic rus de stat Gazprom sau cu una dintre filialele sale.

                                                                                                                    Adina Silav