12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 14:12
No menu items!

Încă o lovitură pentru UE. Rusia suspendă transportul de petrol din Kazahstan

spot_img

 Rusia a suspendat transportul de petrol din Kazahstan exportat în Europa prin portul Novorossiysk, a anunţat Kommersant, potrivit presei internaţionale.

Potrivit Nexta, la rândul lor, cei din Kazahstan au blocat 1700 de vagoane de cărbune, care aveau ca destinație Rusia.

Peste 50 de obiecte care ar putea fi dispozitive explozive din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost găsite în apele portului Novorossiysk, susţin sursele citate de Kommersant. După descoperirea acestora, zona de apă a portului a fost închisă și, ca urmare, Consorțiul Caspian Pipeline, care furnizează petrol din Kazahstan pentru export, a suspendat activitatea.

Lucrările de deminare a zonei de apă sunt programate pentru 20 iunie. Acestea pot dura până la sfârșitul lunii, a spus administrația portului Novorossiysk.

Kazahstanul furnizează anual 67 de milioane de tone de petrol prin Rusia către Europa.

Consorțiul Caspian Pipeline a oprit deja operațiunea cu aproximativ 3 luni în urmă, când conducta a fi fost avariată în timpul unei furtuni. Potrivit experților, piața mondială a pierdut aproximativ 1 milion de barili de petrol pe zi în cele trei săptămâni de lucrări de reparații.

Noua oprire a avut loc ca urmare a vizitei lui Tokayev la Sankt Petersburg, unde președintele Kazahstanului a făcut declarații neașteptate pentru Kremlin.

El a spus că Kazahstanul nu recunoaște noile republici ruse din estul Ucrainei, deoarece le consideră „entități cvasi-statale”. „Dacă dreptul unei națiuni la autodeterminare este realizat pe tot globul, atunci în loc de 193 de state, vor apărea peste 500-600 de state pe Pământ. Va fi haos”, a explicat Tokayev. 

Sub privirilea lui Putin, acesta s-a plâns și deputaților Dumei de Stat și propagandiștilor ruși, acuzându-i că au semănat „discordia” între țări.

D.Constantin