13.7 C
București
duminică, 13 octombrie 2024 - 10:24
No menu items!

Încă o aeronavă Egypt Air, ținta unei amenințări cu bombă. Aterizare de urgență

spot_img

Un avion al companiei EgyptAir care efectua un zbor pe ruta Cairo-Beijing a aterizat de urgență miercuri, în orașul uzbek Urgench după o amenințare cu bombă care s-a dovedit în cele din urmă falsă, transmite Reuters.

La bordul aeronavei de tip Airbus A-330 se aflau 118 pasageri și 17 membri ai echipajului, care au fost evacuați în siguranță, a informat compania de stat Uzbekistan Airways într-un comunicat, citat de Agerpres.

Serviciile de securitate au examinat aparatul, la bordul căruia nu a fost găsit explozibil.

Orașul Urgench este situat în partea de nord-vest a Uzbekistanului, la frontiera cu Turkmenistanul, la aproximativ 1.100 de kilometri distanță de capitala Tașkent.

„Avionul urmează să-și reia cursa. A fost o alarmă falsă, slavă Domului!”, a declarat pentru Reuters un oficial egiptean.

EgyptAir a primit o serie a amenințări cu bombă de la prăbușirea unui avion al companiei, pe 19 mai, în Marea Mediterană. Toate alertele s-au dovedit a fi false.

R.D.