14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 11:03
No menu items!

În săptămâna Patimilor, DNA „se curăță de demoni” cu o firmă de spiritism

spot_img

DNA își curăţă sediile din Iași și Brașov cu ajutorul unei companii care, până de curând, se ocupa cu spiritismul, dar și cu plasarea de escorte și întâlniri matrimoniale.

Direcția Națională Anticorupție a încheiat în total contracte în valoare de 2,3 milioane de lei cu TVA, pentru a-și asigura serviciile de curățenie în sediile proprii.

După mai bine de cinci luni de la încheierea contractelor, Direcția Națională Anticorupție a publicat, la finalul săptămânii trecute, rezultatele parafării unor acorduri-cadru, având ca obiect achiziția unor servicii de curățenie în mai multe sucursale teritoriale ale instituției.

Două dintre aceste sucursale, sediile DNA de la Iași și de la Brașov, vor fi curățate și îngrijite de o firmă care are, printre altele, ca obiecte de activitate declarate la Registrul Comerțului, „activitățile de astrologie și spiritism”, arată brasov.net.

Ofertantul câștigător al acestui lot se numește SC Alpinpolaris SRL, are sediul în localitatea Valea Lupului, județul Iași, după ce, anterior, firma a avut sediul social în județul Constanța.

Conform unei încheieri de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în 8 iunie 2021, înainte de a participa la licitația organizată de DNA, SC Alpoinpolaris SRL a decis să restrângă obiectele de activitate secundare, „activități specializate de curățenie a clădirilor, mijloacelor de transport, mașini și utilaje”, devenind obiectul principal de activitate. Iar, vechiul obiect principal de activitate, „alte activități de servicii n.c.a.”, a devenit obiectul secundar. SC Alpinpolaris SRL se ocupa, în cadrul acestor „alte activități de servicii n.c.a”, printre altele, cu „activități de astrologie și spiritism”, cu „servicii personale cu caracter social, cum ar fi servicii de escortă și stabilire a întâlnirilor, servicii de agenții matrimoniale”, precum și cu „servicii de îngrijire a animalelor de companie”.

                                                                                                                  Adina Silav