7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:04
No menu items!

În faliment, fără bani europeni

spot_img

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) transmite un semnal de alarmă către guvern,  cerându-i printr-un comunicat să asigure finanţarea internă a celor peste 8.000 de proiecte contractate şi aflate în derulare, afectate de presuspendarea plăţilor, precum şi prezentarea publică a unui raport privind situaţia la zi a negocierilor între România şi CE.

AOAR spune că prin asigurarea finanţării interne va fi evitată deschiderea de procese contra statului român de către companiile, ONG-urile sau persoanele afectate de întârzierea plăţilor. Ei atrag atenția că depășirile de termene sunt uneori de peste 300 de zilei, încălcându-se contractele asumate în numele statului de către Organismele Intermediare, gestionare a fiecărui program.

Organizaţia mai spune că, dacă scădem acum, la 6 ani de la începutul execuţiei bugetare cu bani europeni 2007-2013, din cei 1,9 mld euro rambursaţi de Comisia Europeană (la 31 august 2012) corecţiile financiare care ”par” a fi acceptate de autorităţile române de cca 1-1,2 mld euro (bani ce urmează a fi returnaţi din plăţile efectuate), deducând şi cheltuielile de funcţionare a întregului sistem birocratic de administrare de multe ori defectuasă a sistemului, rezultă că România nu numai că nu a atras fonduri europene, dar a făcut cheltuieli superioare veniturilor. AOAR apreciază că atmosfera creată în cadrul mediului de afaceri va duce la dezinteresul total a companiilor faţă de proiectele finanţate din fonduri europene, ceea ce va genera prejudicii economice majore, care vor fi resimţite începând din 2013.

În ceea ce priveşte administrarea Programului Operaţional Sectorial de Creştere a Competitivităţii Economice, Axa 3 Întreprinderi Mari, Asociaţia spune că proiectele depuse până la 16 august 2011, evaluate până la 1 februarie 2012, au dus la finanţarea iniţial a doar 36 proiecte, din cele circa 140 proiecte aprobate de evaluatorii independenţi.

AOAR atrage atenţia asupra consecinţelor economice negative, „de maximă gravitate”, pe care le înregistrează companiile mari care s-au implicat în promovarea de proiecte cu cofinanţare europeană, acestea încheiind angajamente bancare complexe pentru asigurarea a circa 50% din valoarea totală a proiectului, au solicitat şi plătit scrisori de garanţie bancară, cu valabilitate limitată în timp, documente solicitate pentru încheierea contractelor.

Oamenii de afaceri mai spun că „activitatea ministerelor, a Autorităţilor de Management este complet lipsita de transparenţă, super birocratică faţă de beneficiarii de bună credinţă şi total ineficientă în sprijinirea autentică a procesului de absorbţie a fondurilor nerambursabile alocate României din Bugetul 2007-2013″.