10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 8:08
No menu items!

Imunitatea lui Traian Băsescu, la mâna Curții Constituționale

spot_img

Instanța supremă a sesizat Curtea Constituțională la cererea Gabriele Firea

CCR_21.01.2014_SZ

Curtea Constituțională a fost chemată să se pronunțe asupra imunității președintelui României. Judecătorii constituționali  au fost sesizați de instanța supremă în procesul deschis de Gabriela Firea împotriva deciziei de necercetare a lui Traian Băsescu.

Admite cererea formulată de petenta Firea Gabriela, privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.312 alin.2 C.p.p în măsura în care se aplică Preşedintelui României. Sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.312 alin.2 C.p.p în măsura în care se aplică Preşedintelui României, în raport cu prevederile art.1,art.16,art.84 şi art.72 din Constituţia României. Amână cauza şi fixează termen pentru soluţionarea pe fond a plângerii formulată de petenta Firea Gabriela la data de 24 iulie 2014, în Camera Preliminară, fără citarea părţilor, fără participarea acestora şi a procurorului, potrivit art.341 alin.5 C.p.p. Definitivă. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 20 iunie 2014.

Decizia ÎCCJ