Impostorul. Mare șef peste PSD

  • Sorin Roșca Stănescu

Joi, într-o dezbatere organizată pe platoul unei televiziuni de știri, am anunțat că voi demonstra că Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD este ceva mai mult decât un produs al Academiei de Informații Mihai Viteazu, aparținând SRI. Dar ce înseamnă mai mult? Mai mult înseamnă un impostor. Un personaj care își atribuie o calitate falsă. Dar pentru asta mai era necesară în prealabil falsificarea respectivei calități. Și utilizarea falsului. Este fix rețeta prin care Marcel Ciolacu a devenit peste noapte luptător cu rol determinant în evenimentele din decembrie 1989. Revoluționar de profesie.

Mă țin de cuvânt. Și demonstrez cu documente impostura celui care s-a cocoțat în vârful PSD. Când a devenit Ciolacu luptător cu rol determinant în evenimentele din decembrie 1989? În decembrie 1989? Sau puțin mai târziu, în ’90, când au început să se împartă asemenea certficate? Nicidecum. Ciolacu a devenit luptător cu rol determinant mult mai târziu. Chiar în acest an. Simultan cu fulminanta sa ascensiune politică.

Și care a fost mecanismul? O judecătorie din localitatea în care el ar fi fost revoluționar s-a pronunțat și a stabilit acest statut.

Când s-a întâmplat asta? Imediat după evenimente? Nici vorbă. Chiar în urmă cu un an. Prin urmare, o instanță de judecată s-a tot gândit aproape 30 de ani până când, în fine, a ajuns la concluzia că domnul Ciolacu este revoluționar.

Și de unde este acea instanță? Din unul dintre orașele României, în care anterior părăsirii prin fugă de către Nicolae Ceaușescu a sediului Comitetului Central au existat mișcări de stradă și victime, ca urmare a intervenției Armatei sau Securității sau Miliției? Ei bine, nu. Adevărul atestat de documentele pe care le prezint indică fără niciun echivoc drept localitate în care Ciolacu a devenit revoluționar orașul Buzău.

Bine, bine – se poate întreba orce om cu scaun la cap – în Buzău a existat revoluție? Conform certificatului utilizat de domnul Ciolacu, răspunsul este afirmativ. Nu este însă afirmativ, dacă ne raportăm la uriașul dosar penal administrat de Secția Parchetelor Militare și în care regăsim o mulțime de informații utile. Și verificate de procurori. Iată deci o adresă interesantă semnată chiar de procurorul șef al Parchetului Militar, conform căreia, din amplele cercetări care s-au făcut pe parcursul a 30 de ani, reiese că în orașul Buzău nu s-a petrecut nicio faptă revoluționară. Nici nu avea cum. În Buzău nu a existat niciun luptător anticomunist, care să se manifeste ca atare. Nicio demonstrație de protest. Nici măcar o grevă. Niciun om nu a ieșit pe stradă cu vreo pancardă cu „Jos Ceaușescu”. În Buzău a fost liniște și pace. De aceea, organele de ordine din acel timp au stat și ele cu brațele încrucișate. Nu aveau pe cine să reprime. Numele lui Marcel Ciolacu nu le spunea nimic. Absolut nimic.

Dar ce înseamnă luptător cu rol determinant? Înseamnă o persoană care pentru noi devine extrem de importantă. Dacă nu ar fi existat mai mulți asemenea concetățeni, dispuși să-și riște viața în lupta anticomunistă, acestea împreună nu ar fi putut să aibă un rol determinant în schimbarea de regim. Iar acestor revoluționari, câți au existat și mai există încă, societatea trebuie să le rămână recunoscătoare. Și să-i trateze la propriu și la figurat ca pe niște eroi. Asigurându-le, în schimbul riscurilor pe care ei și le-au asumat, o serie întreagă de avantaje.

Problema e că în Buzău nu s-a întâmplat nimic între 14 și 22 decembrie 1989. Absolut nimic care să semene a revoluție. De aceea, Buzăul nu figurează printre localitățile care au jucat vreun rol în acel eveniment. Iată însă că aceast raționament infailibil este dat peste cap de o persoană. De persoana lui Marcel Ciolacu. Care, în ciuda celor de mai sus, are patalama la mână cum că a fost luptător cu rol determinant în acele evenimente. Și atenție. Nu a jucat în deplasare, la Timișoara, la București, la Brașov sau în alte orașe care s-au umplut de sânge. Nu! Ciolacu nu s-a mișcat din Buzău. Și acolo, de unul singur, s-a apucat omul și a făcut revoluție. Și dă-i și luptă!

Acum este momentul să ne punem două întrebări. Cum a fost posibil ca, din 500.000 de membri PSD, tocmai acest Marcel Ciolacu să devină președinte interimar al partidului, după ce a organizat debarcarea Vioricăi Dăncilă și tot el să aibă și șansele cele mai mari pentru a fi ales la un Congres, pe care tot el îl organizează? Foarte simplu. Pe de-o parte, Marcel Ciolacu este un vehicul împins de la spate de cine face jocurile. Și teleghidat. Mai nou, eu unul le spun unor asemenea oameni drone. Iar drona e dirijată de cine s-a ocupat de instrucția lui la Academia de Informații a SRI. Dar cum s-a dovedit, nu este suficient. Drona poate să scape la un moment dat de sub control. Să o ia razna. Să-și conceapă o misiune proprie. În aceste condiții, experiența i-a învățat pe domnii de la butoane că, pentru a fi menținut permanent controlul, drona trebuie ținută și de nas. Marcel Ciolacu este ținut de nas cu un șantaj. Cu acest dosar contrafăcut de revoluționar. Care oricând se poate transforma într-un altfel de dosar. Un dosar de fals și de uz de fals. Așa că am răspuns și la cea de-a doua întrebare, și anume de ce, dintre atâția absolvenți PSD ai Academiei de dresaj Mihai Viteazul , a fost ales tocmai Ciolacu pentru a conduce partidul.

Ca într-un număr perfect de dresură, lui Marcel Ciolacu i se arată zahărul. Zahărul puterii maxime în PSD. Și, simultan, i se arată biciul. Ce ar putea încasa dacă mișcă în front? Și, în felul acesta, cel mai mare partid din România merge voios la tăiere.

M-am ținut de cuvânt? 

NICIUN COMENTARIU