11.5 C
București
luni, 6 mai 2024 - 8:14
No menu items!

Imnul, timbrele, monedele, bancnotele, pașapoartele și chiar cutiile poștale din Marea Britanie vor fi înlocuite

spot_img

După 70 de ani pe tron, Regina Elisabeta a II-a a devenit o parte intrinsecă a vieții de zi cu zi a britanicilor. Portretul, profilul și stema reginei sunt peste tot în Marea Britanie: pe scrisori, pe bancnote și monede, pe timbre, pe cutiile poștale și chiar pe produsele alimentare.

Toate cele 29 de miliarde de monede aflate în circulație în Marea Britanie au capul reginei pe ele. Cel mai recent design datează din 2015, când aceasta a împlinit 88 de ani. A fost al cincilea portret de monedă creat în timpul domniei sale.

Monetăria Regală (The Royal Mint) nu va spune cum și când va începe să emită monede cu capul regelui Charles al III-lea pe ele, dar este probabil că monedele reginei vor rămâne în circulație mulți ani și că procesul de înlocuire a acestora va fi unul gradual, scrie BBC.

Toate bancnotele și monedele vor rămâne mijloc legal de plată. Banca Angliei va anunța din timp dacă acest lucru se va schimba.

Începând cu 1967, toate timbrele emise de Royal Mail prezintă o siluetă în relief a profilului lateral al reginei Elisabeta a II-a.

Royal Mail va înceta acum să mai producă timbrele Regina Elisabeta a II-a – deși acestea pot fi utilizate în continuare pe scrisori și colete – și va începe procesul de creare a unor timbre noi.

Noul rege a mai apărut pe timbre, dar Royal Mail nu a vrut încă să spună cum vor arăta noile desene cu el.

Pe lângă faptul că monarhul apare pe timbre, Royal Mail pune cifrul regal pe multe cutii poștale. Mai mult de 60% din cele 115.000 de cutii poștale din Marea Britanie poartă marca EIIR a reginei Elisabeta a II-a – E de la Elisabeta și R de la Regina, care înseamnă regină. În Scoția, acestea prezintă coroana scoțiană.

În afara Scoției, toate cutiile poștale noi vor avea acum cifrul regelui – dar, cum numărul de cutii noi instalate este destul de mic, ar putea trece ceva timp până să fie văzute acestea.

De la ketchup la cutiile de cereale și până la parfumuri, există șanse să fi văzut stema regală alături de cuvintele „By appointment to Her Majesty the Queen” pe unele dintre produsele alimentare sau alte articole. Acestea sunt produse cărora li s-a acordat o garanție regală, ceea ce înseamnă că firma care le fabrică aprovizionează în mod regulat Casa Regală.

Există circa 900 de produse de la 800 de companii gare au această atestare. Odată cu decesul monarhului, garanția regală devine nulă, iar companiile respective au la dispoziție 2 ani pentru a elimina însemnele regale de pe produse. Vor rămâne însă valabile cele emise de Charles în calitate de Prinț de Wales.

Toate pașapoartele britanice sunt emise în numele Majestății Sale și sunt în continuare valabile pentru călătorii, dar pentru noile pașapoarte, mențiunea de pe interiorul copertei din față va fi actualizată în Majestatea Sa.

D.Constantin