34.7 C
București
duminică, 1 august 2021 - 14:49

Imnul intonat zilnic în şcoli și sancţiuni pentru nereguli la arborarea drapelului – propunere legislativă

spot_img

drapel

O propunere legislativă care prevede ca imnul naţional să fie intonat zilnic în şcoli, ca drapelul României să fie arborat “în mod permanent şi obligatoriu” pe sediile instituţiilor, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a acestuia a fost depusă de mai mulţi senatori PSD.

Senatorul PSD de Mureş Alexandru Petru Frătean a anunţat, într-un comunicat de presă transmis vineri, că a elaborat, împreună cu senatorii PSD Gabriela Firea şi Șerban Nicolae şi cu lectorul universitar doctor Olimpiu Sabău Pop (consilier local PSD în Târgu Mureş), o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Propunerea legislativă prevede sancţiuni pentru nerespectarea regimului de arborare a drapelului naţional, dar şi intonarea imnului în şcoli, în condiţiile în care, potrivit lui Frătean, în judeţul Mureş au fost semnalate, de-a lungul timpului, situaţii repetate de nerespectare a simbolurilor naţionale, “cum ar fi folosirea altor însemne decât cele stabilite prin Constituţia României, situaţii care generează tensiuni în cadrul comunităţilor”.

Frătean a menţionat că, în perioada în care a fost prefect, a sesizat aceste situaţii Guvernului, înaintând MAI, în septembrie 2012, “o primă propunere de remediere a lacunelor legislative”, iar în prezent, ca senator, poate acţiona direct.

R.D.