14.1 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 11:00
No menu items!

Imigranţi din Siria, Irak şi Iran, prinşi într-un microbuz lângă frontiera cu Ungaria

spot_img

Şoferul polonez al microbuzului și cei doi însoțitori ai săi – un conaţional şi un turc – sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi

politia-frontiera

Un număr de 23 de migranţi din Siria, Irak şi Iran au fost prinşi într-un microbuz de marfă, în apropiere de frontiera cu Ungaria, în judeţul Arad. Călăuzele – doi polonezi şi un turc – sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

Reprezentanții Poliţiei de Frontieră Arad au precizat marți, într-un comunicat de presă, că un microbuz cu numere de Polonia a fost oprit în oraşul Nădlac, aproape de frontiera cu Ungaria, iar în timpul verificărilor au fost găsiţi ascunşi 23 de migranţi.

Şapte dintre străini provin din Siria, unsprezece din Irak, iar cinci sunt din Iran.  Aceștia au vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani şi stăteau înghesuiţi pe podeaua vehiculului de transport mărfuri, sperând că vor putea trece ilegal frontiera.

Şoferul polonez, în vârstă de 23 de ani, era însoţit de un conaţional şi un turc, care sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

Migranţii, care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen, vor fi cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.