9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 1:31
No menu items!

IGSU: Mii de situaţii de urgenţă, în cinci zile de minivacanţă

spot_img

Mii de situaţii de urgenţă s-au înregistrat la nivel naţional în cele cinci zile de minivacanţă, potrivit IGSU. Numărul intervenţiilor a fost, totuşi, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În perioada 29 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, pompierii au fost, zilnic, la datorie şi au intervenit la peste 1.100 de intervenţii destinate protecţiei şi siguranţei cetăţenilor, informează IGSU.

Situaţia înregistrată la nivel naţional se află în uşoară scădere faţă de intervalul similar al anului trecut.

În aceste cinci zile, salvatorii au intervenit, la nivel naţional, la 5.633 situaţii de urgenţă, dintre care 234 incendii şi 4.887 pentru acordarea primului ajutor medical. De asemenea, echipajele operative au desfăşurat 19 misiuni de descarcerare, 133 pentru deblocare/salvare, precum şi la 359 intervenţii în sprijinul comunităţilor.

Totodată, în noaptea de Revelion, echipajele de pompieri şi paramedici SMURD au asigurat, în sistem integrat, misiunile specifice, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi cei ai autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare.

Răspunsul la urgenţele medicale şi misiunile de descarcerare a fost asigurat, la nivel naţional, prin intermediul celor 300 echipaje de pompieri SMURD, peste 100 de echipaje de descarcerare şi 43 autospeciale pentru victime multiple.

În domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, în toată această perioadă, inspectorii de prevenire au derulat controale la structuri de primire turistică, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum şi în spaţii comerciale cu aflux mare de persoane, pentru depistarea şi înlăturarea stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu.

Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat misiuni de recunoaştere în teren la operatorii economici aflaţi în zona de competenţă, inclusiv în locurile unde s-au organizat manifestări cultural – artistice cu aflux de persoane. Acestea au continuat pe parcursul celor cinci zile, astfel că, la nivel naţional, salvatorii au derulat 1.310 astfel de misiuni pentru optimizarea intervenţiei la potenţialele situaţii de urgenţă.

R.D.