22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:27
No menu items!

Iftimoaie revine în ring cu ocazia Superkombat Final Elimination

spot_img

Ionuţ Iftimoaie revine în ring, după o pauză de un an, urmând să-l înfrunte pe americanul James „The Beast” Wilson într-un super-fight în cadrul galei Superkombat Final Elimination Craiova, care va inaugura Sala Polivalentă, pe 10 noiembrie.
Unul dintre pionierii K-1 în România, Iftimoaie (34 de ani), care i-a învins în cariera sa pe Petar Majstorovic, Freddy Kemayo şi Serghei Gur, a declarat că importanţa galei de la Craiova l-a convins să lupte din nou, iar în momentul de faţă se află în plină pregătire pentru meciul cu Wilson, un american de 115 kilograme care a participat cu succes la K-1 Los Angeles şi la K-1 Final 16 Tokyo, unde a remizat cu legendarul Rick Roufus.
Iftimoaie se va alătura altor vedete autohtone, care au fost confirmate pentru cel mai puternic eveniment pe reguli de K-1 din Europa. Calificat între primii 8 din lume în urma galei K-1 Final 16 de la Tokyo, Cătălin Moroşanu va lupta la rândul său într-un super-fight, în timp ce Benjamin Adegbuyi şi Sebastian Ciobanu sunt în cursa pentru calificarea în finala de pe 22 decembrie, unde premiul cel mare este un Mitsubishi Pajero.

Gala Superkombat Final Elimination Craiova, organizată de promoterul Eduard Irimia și programată pe 10 noiembrie, va fi transmisă în direct în 75 de ţări de pe 4 continente prin intermediul Eurosport.

Andi Topală