9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:54
No menu items!

Iațeniuk cere la ONU să nu se ridice sancțiunile contra Rusiei

spot_img

Obama a declarat la tribuna ONU că occidentalii ar ridica sancțiunile dacă Rusia alege „calea diplomației și păcii”

 Arseni-Iaţeniuk

Primul ministru ucrainean Arseni Iațeniuk a cerut miercuri occidentalilor să nu ridice sancțiunile contra Rusiei până când Ucraina nu redobândește „întegralitatea teritoriului ei”, informează AFP.

„Facem apel la partenerii noștri să nu ridice sancțiunile până când Ucraina nu redobândește controlul întregului său teritoriu”, a declarat Iațeniuk în fața Adunării Generale a ONU, denunțând încă o dată „invazia” rusă în estul Ucrainei.

Cu câteva ore înainte, președintele american Barack Obama a declarat la tribuna ONU că occidentalii ar ridica sancțiunile dacă Rusia alege „calea diplomației și păcii”.

„Nu avem încredere în cuvinte, noi credem doar în fapte și acțiuni”, a declarat Iațeniuk, cerând Rusiei „să își respecte obligațiile internaționale și să respecte cele douăsprezece puncte ale acordului de încetare a focului” de la Minsk încheiat la 20 septembrie.

„În fiecare zi, în ciuda acordului de încetare a focului, noi pierdem soldați ucraineni” în luptele cu separatiștii proruși, a deplâns Iațeniuk.

El a denunțat atitudinea Rusiei, care „este mai degrabă un membru de insecuritate decât un membru al Consiliului de Securitate” al ONU.

„Acesta este un membru al Consiliului de Securitate ce încalcă principiile Cartei Națiunilor Unite, ceea ce este inacceptabil”, a spus el, denunțând anexarea Crimeii și sprijinul Rusiei pentru rebelii separatiști din estul Ucrainei.

 

C.A.