24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 16:38
No menu items!

Polițistul care i-a pus genunchiul pe gât bătrânului din Pitești are 21 de ani și abateri grave cu două mutări disciplinare

spot_img

Daniel Drăghici, poliţistul de 21 de ani reţinut duminică 18 aprilie după ce a trântit un bătran pe asfalt şi i-a pus genunchiul pe gât era mutat disciplinar la Secția 4 Pitești din cadrul IPJ Argeș. Drăghici, deși foarte tânăr, „reușise” deja două mutări disciplinare ca urmare a unor abuzuri săvârșite. Paradoxal, acum trei ani, Poliția Română îl prezenta drept erou, scrie Adevărul.ro.

În mai 2018, presa din Argeş şi din ţară, precum şi Poliţia Română l-au prezentat pe Daniel Drăghici ca erou pe când era elev la Şcoala de Poliţie din Câmpina, dupa ce a recuperat banii pierduţi de un bătrân prin metoda Accidentul.

Drăghici se afla pe stradă cu un prieten când i s-a părut dubios că un bătrân oferă un plic unui bărbat care nu i-a inspirat încredere. Viitorului poliţist a bănuit că este vorba despre metoda „Accidentul”, a sunat imediat la poliţie şi s-a pus în urmărirea suspectului. Daniel Drăghici l-a prins pe escroc, l-a imobilizat şi l-a predat celor doi agenţi de poliţie sosiţi în urma sesizării, notează Adevărul.

La câteva săptămâni de la fapta eroică, s-a constatat că Drăghici își însușise 8000 de lei din banii bătrânului după ce acesta a reclamat că în plic se aflau 30.000 de lei și nu 21.800 cât primise înapoi.

A urmat o anchetă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, iar în cele din urmă Daniel Drăghici a ajuns la Poliţia Ţăndărei din judeţul Ialomiţa, unde s-a remarcat prin alte nereguli, inclusiv că a amendat de două ori un jandarm aflat în misiune. Drept urmare, Daniel Drăghici a fost sancţionat cu tăierea a 20% din salariu de către IPJ Ialomiţa.

Daniel Drăghici este acum cercetat în stare de arest pentru lovituri cauzatoare de moarte.