24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 18:01
No menu items!

Horoscop egiptean

spot_img

Horoscop egiptean

Astrologia egipteană este plină de semnificaţii şi totemuri:

Nil – Fluviul  (1-7 ianuarie, 19-28 iunie, 1-7 septembrie). Nativii sunt sensibili şi blânzi, sinceri, dornici de iubire şi respect. Se simt atraşi de necunoscut şi le plac călătoriile, aventura, excursiile cu prietenii. Siguri pe sine, rezolvă orice problemă. Cu tact şi atenţie, răbdare şi perseverenţă, reuşesc ce-şi propun. Le plac relaţiile de lungă durată, care le oferă siguranţă şi confort.

Ra – Soarele (8-21 ianuarie, 1-11 februarie, 18-26 noiembrie). Nativii sunt carismatici, prietenoşi, persuasivi, deschişi, romantici şi pasionali. Le place să socializeze şi să fie înconjuraţi de prieteni. Familia are un rol foarte important în viaţa lor şi se dedică partenerului total. Sunt fideli şi consideră că baza unei relaţii solide constă în înţelegere şi respect.

Mut  – Intuiţia (22-31 ianuarie, 8-22 septembrie). Nativii sunt emotivi, sensibili şi delicaţi. Firi optimiste, cred că lumea poate fi mai bună şi încearcă să schimbe oamenii cu care interacţionează. Cu o imaginaţie bogată, reuşesc profesional. Au nevoie de libertate şi apreciază sinceritatea.

Geb  – Pământul  (12-29 februarie, 20-31 august). Nativii sunt flexibili, aparent calmi şi timizi, dar foarte tenace şi puternic intuitivi. Sensibili şi naturali, emotivi şi pasionali, le place rutina şi îşi construiesc lumea lor cu linişte şi pace din belşug. Analizează atent înainte de a face următorul pas. Îşi clădesc relaţiile pe înţelegere şi respect şi preferă relaţiile de lungă durată, deoarece se adaptează greu la nou.

Osiris – Dreptatea (1-10 martie, 27 noiembrie – 18 decembrie). Nativii sunt spontani şi distractivi, aparent puternici şi duri, dar extrem de sensibili şi uşor de rănit. Nu au frontiere, le place să exploreze necunoscutul şi, bazându-se pe intuiţie, aleg calea cea bună. Sunt rezervaţi în privinţa sentimentelor dintr-o relaţie amoroasă şi îşi declară dragostea când sunt siguri pe sentimentele partenerului.

Isis – Frumuseţea (11-31 martie, 18-29 octombrie, 19-31 decembrie). Nativii sunt puternici, frumoşi, naturali şi eleganţi. Persoane aventuriere şi distractive, sunt pline de energie şi le place să se bucure de viaţă. Au mulţi prieteni, în adevăratul sens al cuvântului. Calmi şi încrezători, romantici şi pasionali, iubesc să fie îndrăgostiţi şi apreciaţi. Îşi răsfaţă partenerul şi suferă când se despart.

Thoth – Cuvântul (1-19 aprilie, 8-17 noiembrie). Nativii sunt sinceri, prietenoşi şi pasionali având o atracţie pentru ciudăţenii extreme. Personalităţi puternice, le place să-şi exploateze toate laturile personalităţii şi să facă ce vor. Prietenii sunt foarte importanţi pentru ei, deoarece îi cunosc cu adevărat şi-i înţeleg. Nu le place rutina, sunt inventivi şi fac imposibilul să-şi surprindă partenerul în mod plăcut.

Horus – Înălţimea (14 aprilie – 8 mai, 12-19 august). Nativii sunt sinceri, prietenoşi, empatici şi prieteni fideli. Puternici şi duri, au voinţă de fier, determinare şi curaj. Maeştri în arta comunicării, reuşesc să întoarcă orice situaţie în favoarea lor. Se tem de singurătate şi nu suportă singurătatea, dar preferă partenerul matur, independent şi sigur pe sine.

Anubis – Viaţa (8-27 mai, 29 iunie – 13 iulie). Nativii sunt echilibraţi şi responsabili, loiali şi sinceri. Le place singurătatea şi îşi construiesc o lume paralelă ca atare. Se fac plăcuţi şi apreciaţi, fiind buni sfătuitori şi au influenţă benefică asupra celor din jur. Firi romantice, dezvoltă dependenţă faţă de partener, preferând relaţiile de lungă durată şi rutina şi fac imposibilul pentru a-şi satisface partenerul.

Seth – Fatalitatea (28 mai – 18 iunie, 28 septembrie – 2 octombrie). Nativii sunt aparent calmi, dar ciudaţi şi complecşi. Uneori prietenoşi, alteori perfizi, sunt maeştri în arta ipocriziei. Încrezători în propriile puteri, ştiu ce-şi doresc de la viaţă şi nu renunţă până când obţin rezultatul dorit. Spirit aventurier, adoră vacanţele, excursiile neplănuite şi experienţele unice. Le place flirtul, sunt pasionali, preferă să-şi domine partenerul şi să fie respectaţi. Dacă sunt înşelaţi sau minţiţi, se răzbună neiertători.

Bastet – Atracţia (14-28 iulie, 23-27 septembrie, 3-17 octombrie). Nativii sunt sinceri, prietenoşi şi ştiu să întreţină o conversaţie, reuşind să atragă posibili parteneri. Aparent slab şi timid, este foarte atent la detalii şi exagerat de protectiv, fiind capabil de orice în numele celor dragi. Îşi cuceresc partenerul prin şarmul caracteristic şi, fiind adepţii libertăţii şi ai distracţiei, se simt atraşi de aventuri şi relaţii scurte.

Sekhmet  – Exigenţa (29 iulie – 11 august, 30 octombrie – 7 noiembrie). Nativii sunt răbdători şi serioşi, au mare putere de concentrare şi spirit corect, iubind ordinea şi frumosul. Severi şi atenţi la detalii, nu acceptă greşelile celor din familie. Sunt autoritari şi reci cu partenerul până când sunt siguri de iubirea sa, apoi devin afectuoşi şi sensibili, căutând afecţiune şi iubire.

C.N.

Articolul precedent
Articolul următor