10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:48
No menu items!

Hora Unirii nu s-a dansat la Iaşi, din respect pentru victimele accidentului aviatic din Apuseni

spot_img

Piata-Unirii

Hora Unirii nu s-a dansat vineri la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii, în semn de respect pentru victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, aceasta fiind pentru prima dată când se întâmplă acest lucru.

Discursurile oficialităţilor, susţinute pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Iaşi, au fost urmate de defilarea militarilor, apoi participanţii ar fi trebuit să se prindă în Hora Unirii, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, în semn de respect pentru victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

Aceasta este prima dată când Hora Unirii nu este dansată la Iaşi în cadrul evenimentelor prilejuite de Unirea Principatelor.

Peste 2.000 de persoane au asistat vineri, la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii.

La Iaşi, au fost prezenţi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi mai mulţi miniştri, între care vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

De asemenea, la manifestări au participat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, prefectul judeţului, Romeo Olteanu, şi şeful Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei.

La începutul manifestărilor, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, au fost huiduiţi, participanţii scandând mesaje şi împotriva premierului şi a şefului statului, care nu au participat la evenimente.

Deși anunțase că va participa la manifestările organizate la Iași de Ziua Unirii, premierul Victor Ponta a renunțat în ultimul moment, susținând că „este mai util la București, unde este nevoie și de organizarea comandamentului de iarnă”.

A.V.