vineri, 23 octombrie 2020 - 0:43

Hollande, primit cu mare fast la Casa Albă la un dineu de stat – FOTO

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Hollande-Obama

François Hollande a fost primit cu mare fast de soţii Obama la Casa Albă marţi seara, la un dineu de stat, în a doua zi a unei vizite în care cei doi preşedinţi îşi afişează buna înţelegere, informează AFP.

Preşedintele francez a sosit singur, imediat după ora locală 19.00 (miercuri, 5.00, ora României) şi a fost primit de către Barack şi Michelle Obama.

Barack Obama, François Hollande, Michelle Obama

După ce au făcut o plimbare prin curtea de nord, François Hollande şi soţii Obama s-au îndreptat către saloanele Casei Albe, după care au participat la un “dineu de stat” alături de 300 de persoane, într-un cort uriaş, ridicat în grădină.

dineu casa alba

Într-un toast, preşedintele Obama l-a parafrazat pe Alexis de Toqueville (1805-1859), glumind pe seama “mulţimii de lucruri pe care americanii sunt în stare să şi le vâre în stomac” și susținând că “Unele lucruri nu se schimbă”, evocând în același timp experienţa oaspetelui său francez în fast-fooduri americane în timpul studiilor.

Zâmbind, el a afirmat că americanilor le place tot ceea ce este franţuzesc, “filmele, mâncarea, vinul… mai ales vinul”, dar “înainte de toate nouă ne plac prietenii noştri francezi pentru că au rămas de partea noastră, pentru libertatea noastră, timp de peste 200 de ani”.

michelle obama - hollande 2

În replică, François Hollande a subliniat că Franţa şi Statele Unite “împărtăşesc valori universale, dar şi sentimente mari, una faţă de cealaltă”.

“Vă place Franţa, dar nu o spuneţi mereu pentru că sunteţi timizi, voi, americanii, sunteţi reţinuţi”, a glumit el, “iar nouă ne plac Statele Unite”, relaţia ajungând de-acum la “un nivel excepţional de apropiere şi încredere”.

dineu casa alba 2

Între invitaţi se aflau numeroşi politicieni americani, inclusiv secretarul de stat John Kerry sau vicepreşedintele Joe Biden, dar şi francezi, ca miniştrii Fleur Pellerin, Arnaud Montebourg, Pierre Moscovici sau Laurent Fabius şi alte personalităţi.

Guillaume Pepy, preşedintele SNCF, Anne Lauvergeon, fosta CEO la Areva, Jean-Yves Le Gall, preşedintele CNES, au făcut parte din delegaţia franceză. Şefa FMI Christine Lagarde a fost, de asemenea, prezentă.

Actorul francofon Bradley Cooper şi cântăreaţa Mary J. Blige, care urma să cânte, s-au aflat, la rândul lor, printre invitaţi.

C.A.

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...