13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:31
No menu items!

Hollande/ Debarcarea aliaților în Normandia: Franța „nu va uita niciodată ceea ce datorează SUA”

spot_img

Hollande și Obama au suținut discursuri la cimitirul Colleville, unde își dorm somnul de veci 10.000 de soldați americani

 Vizită a lui François Hollande în China pe probleme economie şi relaţii politice

Franța „nu va uita niciodată ceea ce datorează Statelor Unite ale Americii”, a declarat vineri președintele francez Francois Hollande, la o ceremonie desfășurată la cimitirul american din Colleville-sur-Mer, în Normandia, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări de la Debarcarea aliaților la 6 iunie 1944, relatează France Presse.

„Astăzi celebrăm o dată memorabilă în istoria noastră când cele două popoare s-au unit în luptă, aceea pentru libertate”, a declarat Hollande în cadrul unei ceremonii comune cu președintele Barack Obama.

La rândul său, președintele american a apreciat vineri că plajele din Normandia în 1944 au fost „cap de pod al democrației” și victoria aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial a „modelat securitatea și bunăstarea” pentru viitor.

„Plaja din Omaha. Normandia. Acestea au fost cap de pod al democrației”, a afirmat Obama, într-un discurs susținut la cimitirul american Colleville, unde își dorm somnul de veci aproximativ 10.000 de soldați americani. Cimitirul cu vedere la mare este teritoriu american.

C.A.